Într-una din sălile de şedinţe ale Parlamentului e linişte. Vorbeşte preşedintele ţării. El Comandante Băsescu. Sau Şeful. Sau Zeus. Sau Marinarul. Sau Matelotul. Sau Chiorul. După gust, educaţie, simţ civic şi chiar patriotic. Un preşedinte ales în mod democratic de 50 plus 1 din electorat se cheamă că e preşedintele tuturor românilor. Deci şi al meu. Chiar dacă nu l-am votat şi chiar dacă nu-mi place de el, de faţa sau de fetele lui, de engleza lui, de româna lui, e preşedintele ţării şi urăsc să văd şi să aud „vorbe grele”, insulte legate de nişte defecte fizice în exprimarea unor tipi cu pretenţii de civilitate şi bun simţ oligarhic.

Ieri, preşedintele a vorbit din nou în Parlament, în faţa unei săli pe jumătate pline – ori pe jumătate goale, după cum doriţi. A fost ascultat cu mare atenţie, am văzut foarte puţine feţe plictisite, semn că omul chiar spunea ceva. A avut parte şi de „galerie”, de la balcoane, aşa cum îi stă bine unui preşedinte jucător. La final, după ce a vorbit preţ de 75 de minute, m-am uitat pe diverse posturi TV şi de la diverşi comentatori chemaţi în pripă să-şi dea cu părerea am auzit, în esenţă, două puncte de vedere: „Nu ştiu de ce-a vorbit, ce-a vrut să ne spună, eu n-am înţeles nimic” – B1 TV, post „prieten” actualei Puteri, după cum reclamă liderii Opoziţiei şi televiziunile concurente. Cam aşa mărturisea unul pe care-l cheamă Ficeac, un ins aflat în război total cu tot ce ţine de problemele economice ale naţiei, altfel prioritare în recentele discursuri prezidenţiale. „Preşedintele a exprimat un tablou al stării naţiunii, a fost foarte interesant” – zicea unul din apărătorii de serviciu ai preşedintelui, n-am reţinut cum îl cheamă, ceea ce nu înseamnă neapărat că nu e important.

Părerea lui Ficeac era împărtăşită de mai toţi „protestatarii” grevişti parlamentari din Opoziţie, precum şi de opozanţii declaraţi de la televiziunile mogulilor, la fel de necunoscători (sau răuvoitori) în materie. Părerea celuilalt, de toţi „oamenii preşedintelui”. Destul de mulţi, încă. Cu această ocazie am înţeles că pentru a pricepe ceva din ce spune cineva trebuie să şi vrei, dar să şi poţi. Adică să vrei să înţelegi, dar să şi poţi să înţelegi tainele unor afaceri economico-financiare europene care nu-s deloc la îndemâna oricărui „papagal vorbitor” la televiziuni. Mi-am amintit de „romanţele pentru mai târziu” ale lui Topârceanu şi mi-am zis că şi romanţele „cântate” de Băsescu vor putea fi pricepute ceva mai târziu, atunci când autorul nu va mai fi un preşedinte antipatic, ci un analist simpatic la televiziunile lui Felix Voiculescu.

Vă întrebaţi, poate, ce-am înţeles eu din ce-a zis preşedintele. Păi am înţeles că „marinarul” a învăţat foarte multă economie în ultimii ani; dacă e să-l pui faţă în faţă cu Ponta şi Antonescu, viitorii noştri minunaţi conducători, îi face praf, ăştia habar n-au pe ce lume trăiesc, reduc totul la frustrările, duşmăniile, antipatiile şi neputinţele proprii. Şi am mai înţeles că Traian Băsescu este „expert sfătolog”, un fel de consultant priceput la orice, pe care câţiva îl ascultă, cei mai mulţi uită ce-au ascultat la un minut distanţă, iar ceilalţi nu dau doi bani pe ce-a spus preşedintele. Eroare gravă, pentru că în ultimul timp preşedintele spune lucruri interesante. Bune sau rele, care plac sau nu plac unora sau altora, dar care merită băgate în seamă.

În acest timp, adică pe la orele prânzului, când unii dintre noi îl vedeam vorbind pe Băsescu la TV, iar alţii îl înjurau invocându-l pe regele Mihai de pe la balcoanele Parlamentului, în Valea Jiului se punea de-un marş spre Bucureşti al minerilor nemulţumiţi de salariile oferite de Compania Naţională a Huilei, aflată în pragul falimentului. Printre altele, în discursul său preşedintele îndemna la crearea de noi locuri de muncă, inclusiv în mineritul de orice fel. Iar minerii strigau „Jos Băsescu” şi îl îndemnau să se ceară la puşcărie. De-aici chiar n-am mai înţeles nimic... Bă, fraţilor, în ce ţară trăim?!