Ce facem, aşadar, cu protejarea minorităţii româneşti din Covasna şi Harghita? O recunoaştem ca necesitate a politicii de stat, ori o ducem în anonimat şi manipulăm doar electoratul de ambele etnii, în speranţa unor voturi amărâte?

Ne plângem şi noi, se plâng şi conaţionalii noştri maghiari. Suntem şi unii, şi alţii sufocaţi de biruri, proastă guvernare, indiferenţă, corupţie şi hoţie. Am tolerat şi noi, şi ei asemenea tipare de comportament de-a lungul celor 25 de ani post-revoluţionari. Am „achiesat” şi noi, şi ei la politicile mărunte, fără perspectivă, ale partidelor pe care le-am votat şi susţinut orbeşte. Am fost cu toţii naivi, nepregătiţi pentru „reforma” dură pe care o presupune, îndeobşte, o schimbare radicală de regim politic – cum a fost Revoluţia din decembrie ’89. Iar acum plătim preţul naivităţii noastre, chiar dacă nu plătim toţi la fel, ceea ce e normal: maghiarii au avut parte, totuşi, de un partid care a reuşit să procure un regim preferenţial pentru minoritarii majoritari din partea tuturor partidelor româneşti aflate la Putere. Ei au reuşit să-şi creeze statutul de victime ale politicilor naţionale româneşti, când, de fapt, politicile astea nu i-au agresat niciodată după 1989. Dimpotrivă, ei s-au „îngrăşat” în umbra acestor politici, agresaţi am fost noi, minoritarii români din zonă.

Românilor din HarCov le e teamă pentru viitorul lor în cele două judeţe, ei se simt părăsiţi şi neputincioşi. Pentru ei perspectiva este sumbră: populaţia de etnie română va continua să scadă, situaţie în care micile comunităţi româneşti din zone majoritar maghiare vor fi uitate definitiv de statul care ar trebui să le apere, să şi le asume, să le protejeze. În aceste condiţii, sentimentul etnic românesc, cultivat de-a lungul anilor cu preţul unor dispute înverşunate, chiar dacă sterile, va dispărea din HarCov, mai ales dacă judeţul/regiunea se va numi Ţinut Secuiesc sau Regiune Autonomă Maghiară.

De cealaltă parte, maghiarii se plâng şi ei, unul din cititorii noştri dă şi nişte cifre alarmante pentru minoritarii majoritari: pe fondul naşterilor puţine şi migrării masive, în câţiva ani echilibrul etnic clamat de UDMR se va rupe în favoarea românilor, proporţia maghiari-români ajungând la 60-40%, faţă de 72-28% cât este conform ultimului recensământ.

S-ar putea să fie şi-aşa, dar eu ştiu un lucru: de plecat unde văd cu ochii, ca urmare a bunelor politici guvernamentale româno-maghiare, pleacă şi românii, nu doar maghiarii. Născutul pruncilor mulţi şi sănătoşi nu mai e la modă nici la români, din cauza nivelului de trai sub orice critică. Logic, proporţia etnică se va păstra la nivelul anilor din urmă, cu atât mai mult cu cât partidele maghiare fac mari eforturi financiare pentru aducerea acasă a etnicilor maghiari plecaţi aiurea. Eforturi pe care statul român nu le face pentru românii plecaţi aiurea din Covasna, Harghita şi Mureş mai ales după episodul dramatic martie 1990.

Aş zice că sentimente de neputinţă, teamă şi părăsire ne încearcă pe toţi când e vorba de statul român, maghiarii fiind favorizaţi de implicarea statului ungar, inclusiv prin acordarea cetăţeniei maghiare românilor care ştiu limba maghiară şi îşi găsesc vreun strămoş ungur prin arborele genealogic. Iar o cetăţenie maghiară înseamnă mult şi din motive prozaice: poţi călători liber prin toată lumea, inclusiv prin America, pentru că Ungaria e ţară membră Schengen.

Mai spun o dată, ca să fiu bine înţeles: în toată povestea asta cu protectori şi protejaţi, nu etnicii maghiari sunt defavorizaţi, ci românii care au rămas în HarCov. De bine-de rău, maghiarii şi-au rezolvat multe din problemele care-i frământau pe linia păstrării identităţii naţionale. Li s-a permis să facă aproape tot ce-au cerut, cu mici şi, aş zice, neînsemnate excepţii. Că multe din privilegiile pe care şi le-au dorit şi pe care le au acum (separatismul şcolilor pe baze lingvistice, de pildă) se vor răzbuna, în viitor, e altă istorie. În schimb, dacă ne uităm la politica guvernelor de la Bucureşti în materie naţională, românii n-au nici prezent, nici perspectivă în cele două judeţe din inima ţării. Toate guvernele post-decembriste ne-au sacrificat, pur şi simplu, de dragul unor majorităţi parlamentare care nu se puteau face fără UDMR. E o realitate care nu ne face să plângem, ne-am obişnuit să fim trataţi ca nişte oi râioase, dar nici nu ne bucură.

Ce facem, aşadar, cu protejarea minorităţii româneşti din HarCov? O recunoaştem ca necesitate a politicii de stat, ori ducem dezbaterea în anonimat, manipulând electoratul de ambe etnii pentru nişte voturi amărâte?!