Zilele acestea aflăm o mulţime de lucruri noi despre ce ani frumoşi, chiar interesanţi, am trăit noi fără să ştim în Sfântu Gheorghe începând de prin 2013. A fost, de pildă, „Anul Sunetului şi al Cuvântului”; aţi auzit ceva, aţi simţit ceva, v-a atins ceva din sunetele şi cuvintele anului 2013!? Cu siguranţă da, dar habar n-aţi avut că sunetele şi cuvintele astea aveau o cauză, susţineau un program întocmit de Primăria oraşului nostru... Anul 2014 a fost „Anul Jocului”. De la Anul ăsta chiar au răzbătut nişte ecouri către noi, dar în hărmălaia generată de alte jocuri şi lupte politice, Jocul de la Sf. Gheorghe s-a pierdut într-un anonimat de înţeles. Dar, ce credeţi, 2015 a fost „Anul Tradiţiilor” şi-asta e deja o treabă serioasă, cu tradiţiile nu te pui, mai ales în Secuime, unde şi maghiarii, şi românii sunt nişte apărători ai tradiţiilor, atâtea câte mai sunt şi de-o parte, şi de alta. Iarăşi sunt nevoit să constat că n-am simţit în nici un fel o revigorare a tradiţiilor româneşti din zonă, dacă nu cumva cei care s-au dus într-un decembrie cu colinde româneşti pe la Primărie şi Consiliul judeţean s-au gândit să prevestească tematica unui an ce va urma.

Anul în care abia am intrat are o tematică şi mai interesantă şi, mai ales, extrem de actuală: este „Anul Imaginii”. Putem înţelege o groază de lucruri de-aici, dar nu vrem să fim răi, ci constructivi. Cei care au gândit acest An au mers pe teme generoase: film, arte vizuale, fotografie. Toate se integrează perfect în Anul cultural 2016 la Sf. Gheorghe, mai exact cu ce rămâne din el după ce-i scoatem zorzoanele şi sclipiciul.

E bine, e foarte bine că autoritatea locală gândeşte aceste tematici şi că e preocupată de participarea locuitorilor urbei la acţiunile generate de organizatori. La Primăria Sf. Gheorghe există un Birou de imagine, care are un coordonator specializat în exerciţii de genul ăsta, ceea ce nu-i deloc rău – ştim cu toţii că imaginea e totul în ziua de azi (uitaţi-vă numai ce se întâmplă, cum scad în sondaje personalităţile care nu sunt interesate de propria imagine, sau care-şi fac imagine prin Florida sau Dubai, cum ar fi preşedintele Klaus Iohannis şi preţioasa lui soţie, respectiv Victor Ponta mai anii trecuţi). D-na Barta Monika, coordonatoarea acestui Birou, face eforturi pentru a impune aceste tematici. Nu întotdeauna se văd şi rezultatele. O problemă care apare mereu este slaba participare a minorităţii locale româneşti şi a tinerilor, de care autorităţile ori uită, ori nu sunt interesate. „Am încercat să ieşim în calea oamenilor, să-i mişcăm şi pe cei care nu participă sau participă foarte rar la evenimentele culturale” – spune d-na Barta. Nu reuşesc să-mi dau seama cum, când şi cine a încercat să ne mişte spre cultura de interes local în toţi aceşti ani, dar trebuie să recunosc că de neimplicarea românilor în acţiunile culturale organizate de Primărie nu se fac vinovate numai autorităţile, ci şi lenea, obiceiurile, comoditatea noastră în faţa unui fenomen cultural destul de anost.

Şi totuşi, dacă am învinge comodităţi, obişnuinţe şi frustrări, am da de-o problemă mai veche: balta călduţă de discriminare acceptată în care înoată minoritatea românească locală. Maghiarii, care se plâng că sunt discriminaţi, sunt chiar cei care discriminează. O fac pe tăcute, perfid şi cu talent, pentru ca nimeni să nu-i poată acuza. Nu-i opreşte nimeni, la urma-urmei, pe români să participe la acţiunile culturale, cu sau fără tematică, organizate de autorităţile locale! Doar că românii – care, fie vorba între noi, în unele cazuri înoată cu talent în această baltă călduţă – se simt, de multe ori, în plus la aceste manifestări. Adevărul care ne doare este că s-au spus prea multe vorbe, s-au făcut prea multe gesturi inamicale la adresa etnicilor români pentru ca aceştia să se simtă în Covasna acasă, chiar dacă s-au născut aici. Vor mai trece ani până când aceste relaţii să se regleze într-un mod armonios. Sper să se întâmple aşa, chiar dacă nu prea am pe ce să-mi bazez speranţele astea de armonie şi înţelegere când mă gândesc că „roadele” separatismului etnic în şcoli abia încep să se culeagă...

Îmi place, totuşi, să cred că tematica de anul ăsta a Primăriei nu se referă la „imagine” aşa cum este ea înţeleasă de mediul politic, ci la ceea ce îşi doreşte d-na Barta şi la ce ne dorim cu toţii, indiferent de etnie: film, fotografie, arte plastice, proiecţii în aer liber, spectacole şi concerte cu impact vizual puternic. Adică la o viaţă comunitară civilizată şi nediscriminatorie. Poate fi un bun început dacă toate acţiunile astea vor ajunge, cumva, şi la consumatorul de cultură român. Care, desigur, va trebui să-şi învingă frustrările şi amintirile, mai vechi sau mai noi, şi să participe la viaţa cetăţii.