ACTUALITATE 5 februarie 2024

Echipa Love to Dance din Sfântu Gheorghe, în cursa pentru Los Angeles

de Daniela Luca | 2099 vizualizări

Cei 20 de dansatori din județ, membri ai echipei Love to Dance și ai Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe, se pregătesc să își îndeplinească visul de a urca pe scena prestigiosului Campionat Mondial „World of Dance” din Los Angeles. Coregrafa Molnár Enikő ne-a împărtășit că strângerea de fonduri pentru a acoperi cheltuielile necesare participării la acest eveniment este încă în desfășurare. Până în prezent, sprijinul comunității a fost unul remarcabil, spune ea, însă mai sunt necesare eforturi pentru că suma necesară este destul de mare.

Mai sunt șase luni până la marele eveniment, iar membrii echipei își îndreaptă acum atenția și către pregătirea intensivă pe partea de dans.

„Avem sponsori și am primit destul de mult sprijin. Cineva din America ne-a făcut o platformă unde se poate dona și adunăm bani și acolo. Facem tot posibilul să strângem fonduri de peste tot ca părinții să nu trebuiască să pună mulți bani din buzunar. Nici nu visăm să strângem atâția bani încât să nu fie nevoie să punem bani și noi, dar vrem să facem în așa fel încât să nu fie o povară mare pentru părinții copiilor cu care mergem. Mai avem la dispoziție jumătate de an, doar că noi până în mai trebuie să acoperim mai multe cheltuieli, cum ar fi taxele de participare, vizele, biletele de avion. Legat de pregătirea pe partea de dans, începem luna aceasta”, ne-a spus profesoara de dans.

Calificarea la mondiale, cu nu mai puțin de trei dansuri, a venit pe baza punctajului obținut, toamna trecută, în competiția de calificare World of Dance din București. Campionatul Mondial va avea loc în perioada 28 iulie - 3 august 2024, în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles. La un calcul sumar, costurile pentru participarea la competiție se ridică la aproximativ 8.000 de lei per dansator. Acești bani ar acoperi taxele de înscriere în competiție, taxa pentru dans, viză, bilete de avion, cazare și masă.

Donațiile, fie ele mici sau mari, sunt binevenite și pot fi făcute în contul Asociației Love to Dance, cu următoarele detalii bancare: IBAN RO38BRDE150SV33859641500.

Molnár Enikő a câștigat, săptămâna trecută, trofeul „Covăsneanul anului”, în cadrul Galei Superlativelor OCV/CovasnaMedia. Un interviu cu ea despre această realizare va fi prezentat în revista noastră săptămânală care va apărea joi, 8 februarie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.