După inundaţiile din Sfântu Gheorghe, decolmatarea pârâului Debren, o prioritate
Primăria Sfântu Gheorghe a finalizat dosarul de sarcini pentru scoaterea la licitaţie a lucrărilor de curăţare şi decolmatare a pârâului Debren
Inundaţiile din Sfântu-Gheorghe, care la începutul acestei luni au afectat toate gospodăriile şi străzile aflate în apropierea pârâului Debren, au băgat în sperieţi autorităţile locale, acestea demarând procedurile pentru decolmatarea pârâului care nu a mai fost curăţat total de aproximativ patru ani.
Viceprimarul Balint Jozsef a declarat că licitaţia publică pentru decolmatarea pârâului Debren se va ţine săptămâna care urmează, Primăria având în fondul de rezervă aproximativ 300.000 de lei pe care i-ar putea folosi în acest scop.
„Există aceşti bani în fondul de rezervă, dar depinde şi de rezultatul licitaţiei, preţul la care va fi câştigată aceasta. În plus, avem promisiuni şi din partea Ministerului Mediului în ceea ce priveşte direcţionarea unor sume de bani către astfel de lucrări pentru Sfântu-Gheorghe. Vom vedea, în cele din urmă, cum vom face rost de bani, dar un lucru este sigur: nu ne putem permite noi inundaţii de proporţia celor de la începutul lunii iulie, când mare parte din oraş a fost inundată ca urmare a ieşirii Debrenului din cauza lipsei decolmatării”, a explicat viceprimarul Balint.
În ceea ce priveşte curăţarea pârâului Kokenes, care a inundat duminică seară o parte din gospodăriile aflate în nordul oraşului, Balint Jozsef a spus că aici au început deja lucrările de curăţire, cu oameni angajaţi de Primărie.
Viceprimarul a explicat că municipalitatea nu a apelat la beneficiarii ajutorului social pentru curăţarea acestui pârâu, preferându-se identificarea rapidă a unor lucrători pricepuţi din cauză că adunarea beneficiarilor de social ar fi durat foarte mult şi nici nu ar fi garantat rezultatele cele mai bune. Potrivit lui Balint Jozsef, curăţarea pârâului Kokenes va fi finalizată în următoarele trei-patru zile.