După 29 de zile de arest, Racz Karoly, cercetat în libertate
Curtea de Apel Brașov a dispus vineri eliberarea din arest a primarului suspendat al municipiului Târgu Secuiesc, Racz Karoly.
Racz Karoly a fost eliberat vineri în urma unei decizii a Curții de Apel Brașov, în urma cererii în acest sens depusă de către Racz. Judecătorii au admis solicitarea de eliberare, însă Racz nu va putea părăsi localitatea Târgu Secuiesc, cercetările în cazul luării de mită de care este acuzat aflându-se în plină derulare.
Racz Karoly a primit pe 12 martie decizia de arestare pentru 29 de zile, în urma propunerii procurorilor DNA, fiind acuzat de luare de mită în formă continuă – zece acte materiale. La baza acuzării lui Racz Karoly a stat încheierea, pe 15 februarie 2010, a unui acord-cadru de prestări servicii între municipiul Târgu Secuiesc şi o societate comercială. Contractul avea ca obiect furnizarea de produse de carieră şi balastieră, iar potrivit DNA, Racz Karoly, în calitatea sa de primar, i-a pretins administratorului unei societăţi – denunţătorul în cauză – o sumă de bani neprecizată în scopul derulării fără probleme a contractului – emiterea de comenzi din partea Primăriei şi aprobarea cu rapiditate a plăţii produselor livrate. Potrivit DNA, între aprilie 2010 și februarie 2011, primarul Racz Karoly a primit de la denunţător, cu titlu de mită, o sumă de 41.000 lei. Banii au fost primiți în mai multe tranșe, câte 4.000 lei lunar în perioada aprilie-octombrie și alți 10.000 lei în luna noiembrie 2010, ultima sumă, de 3.000 de lei, fiind primită pe 17 februarie 2011. În urma unui flagrant realizat pe 11 martie, Racz Karoly a mai primit cu titlu de mită suma de 10.000 lei, din partea denunțătorului, procurorii anticorupţie dispunând reţinerea primarului pentru 24 de ore. Pe 12 martie, Tribunalul Covasna a aprobat arestarea pentru 29 de zile a lui Racz Karoly, drept urmare acesta a fost suspendat din funcția de primar al municipiului Târgu-Secuiesc, atribuțiile sale fiind preluate de viceprimarul Szarvadi Jozsef.