ACTUALITATE 17 iunie 2010

Drumul Boilor se discută la Bicfalău

de Covasna Media | 741 vizualizări
Proiectul Drumul Boilor, ce include România alături de alte ţări europene în refacerea rutelor pe care erau transportate bovinele din Curbura Carpaţilor spre vestul Europei, va fi rediscutat vineri la Bicfalău. Directorul Asociaţiei Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), Vajda Lajos, a declarat că noile discuţii asupra Dumului Boilor cuprind noi idei care se doresc a se concretiza în ansamblul

Proiectul Drumul Boilor, ce include România alături de alte ţări europene în refacerea rutelor pe care erau transportate bovinele din Curbura Carpaţilor spre vestul Europei, va fi rediscutat vineri la Bicfalău.

Directorul Asociaţiei Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), Vajda Lajos, a declarat că noile discuţii asupra Dumului Boilor cuprind noi idei care se doresc a se concretiza în ansamblul proiectului. La întâlnirea de la Bicfalău vor lua parte reprezentanţii ASIMCOV, preşedintele Asociaţiei Pensiunilor din judeţul Covasna - Szabo Tibor, precum şi primarii comunelor incluse în proiect, printre care Aita Mare şi Belin.

Întâlnirea de vineri va cuprinde şi o expoziţie de fotografie tematică, precum şi prezentări gastronomice ale preparatelor care vor „presăra” Drumul Boilor.

Judeţul Covasna doreşte să devină partener în proiectul european Drumul Boilor, alături de ţări precum Ungaria, Slovacia, Austria, Germania şi Italia. Proiectul reprezintă o iniţiativă turistică prin care se doreşte reconstruirea traseului de odinioară parcurs de o rasă de bovine renumită în Europa între anii 1250 şi 1760 şi prin care se promovează tradiţii gastronomice, culturale sau turistice.

Drumul Boilor ar putea fi inclus în pachetele turistice

În Germania, ţara care coordonează proiectul, s-a pus deja o statuie cu acest animal şi de-a lungul traseelor ar fi piste de biciclete, hanuri, pensiuni, va fi un întreg proiect turistic. „Drumul European al boilor“ ar reface un traseu vechi care era parcurs pe vremuri de călătorii care transportau marfă dinspre Est spre Vest şi invers, iar în locurile de popas erau găzduiţi, gustau din specialităţile casei şi ale locului şi se refăceau înainte de a porni din nou la drum. Prin acest proiect turiştii ar avea şansa de a se plimba pe acest traseu, călare, cu bicicleta sau cu maşina, în funcţie de zonă, şi ar putea beneficia de pachete turistice care includ şi Drumul Boilor. Prin proiectul „Drumul Boilor“, judeţul nostru va dobândi, practic, un al doilea drum turistic, în primul, „Drumul apelor minerale“, ce prevede reabilitarea numeroaselor izvoare de ape minerale, judeţele Covasna şi Harghita fiind partenere.

Monica Vajna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Primar_la_Hetea, 19 iunie 2010
Drumul secuilor ? :-)
ladoga, 17 iunie 2010
1. Dr. apelor "MINERALE" 2. Dr. boilor 3. Drumul: dar tu, Lajoska, ce mai faci, din ce mai traiesti? 4. Dr. Honoris causa "a facerii de NIMIC" Scarba...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.