ACTUALITATE 17 septembrie 2014

Două evenimente rutiere la Întorsura Buzăului

de Székely Emőke | 617 vizualizări

Un copil a fost lovit ușor de o mașină, iar unei alte persoane i s-a făcut rău pe bicicletă și a căzut pe șosea, fiind preluată de un echipaj SMURD. Ambele cazuri au avut loc marți la Întorsura Buzăului.

Marți dimineața polițiștii au fost anunțați de un copil din Teliu despre faptul că, în timp ce se deplasa pe str. Bisericii din Întorsura Buzăului, către piaţa agroalimentară, a fost acroşat de un autoturism în zona gambei stângi şi nu se mai poate deplasa.

Oamenii legii au stabilit faptul că un șofer din Sfântu Gheorghe a acroşat cu roata dreapta spate victima, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă, rezultând accidentarea uşoară a acesteia. Șoferul nu a observat cele întâmplate fiind identificat ulterior. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot marți, în jurul orei 13 poliţişti din Întorsura Buzăului au fost sesizaţi asupra faptului că pe D.N. 10, pe raza localităţii Întorsura Buzăului, unei  persoane care se deplasa cu bicicleta i s-a făcut rău şi a căzut pe carosabil. Este vorba de  o persoană de 65 de ani din Barcani, care se deplasa spre Sita Buzăului. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD, care a transportat-o la spitalul din Întorsura Buzăului pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.