Dosare penale pentru doi șoferi depistați băuți la volan în Araci și Târgu Secuiesc
Doi bărbați au fost prinși de polițiști, în noaptea de marți spre miercuri, în Araci și în Târgu Secuiesc, în timp ce conduceau sub influența alcoolului. Aceștia aveau concentrații de 0,77 mg/l, respectiv 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
Primul șofer a fost prins pe DN 13 E, în Araci.
„În noaptea de marți spre miercuri, pe DN 13 E, în localitatea Araci, polițiștii aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu au efectuat verificări, după ce au observat un autoturism ce staționa pe marginea drumului. Conducătorul mașinii a fost identificat în persoana unui bărbat de 32 de ani din localitate, iar testarea alcoolscop a acestuia a relevat că avea o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal”, a transmis IPJ Covasna.
Al doilea șofer depistat băut la volan a fost oprit în Târgu Secuiesc.
„Tot noaptea trecută, polițiștii Serviciului Rutier au oprit, în municipiul Târgu Secuiesc, un autoturism condus de către un bărbat, iar la testarea cu etilotestul rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz se fac cercetări în cadrul unui dosar penal”, a mai transmis IPJ Covasna.
Potrivit legii, în cazul în care valoarea indicată de aparatul etilotest depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se vor recolta probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă conducerea unui vehicul sub influența alcoolului a cărei valoare depășește 0,80 mg/l alcool pur în sânge.