Doi tineri din județul Covasna, cercetați pentru că ar fi furat dintr-un mall brașovean
Doi tineri covăsneni de 18, respectiv 27 de ani, sunt cercetați de polițiștii brașoveni pentru furt, după ce ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-un magazin care se află în incinta unui centru comercial din Brașov. Când agenții de pază le-ar fi atras atenția covăsnenilor, cei implicați ar fi început să se certe, fiind nevoie de intervenția poliției, a transmis IPJ Brașov, citat de Agerpres.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov - Biroul de Investigaţii Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de 'furt calificat' (2 fapte) şi 'purtare abuzivă'. În fapt, la data de 1 martie, în jurul orei 17,50, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Braşov, are loc o stare conflictuală între mai multe persoane. Din primele cercetări efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că două persoane de sex masculin, ce purtau mască de protecţie sanitară, ar fi încercat să sustragă din interiorul societăţii comerciale în cauză mai multe bunuri, trecând de casele de marcat fără a achita contravaloarea acestora. Agenţii de securitate ai societăţii au interpelat persoanele imediat după zona caselor de marcat, între aceştia şi persoanele bănuite intervenind o stare conflictuală, la care au intervenit şi alte trei persoane, care se aflau în compania celor din urmă", a informat IPJ Brașov.
Atât covăsnenii, cercetați acum pentru furt calificat, cât și agenții de pază au fost duși la secție pentru audieri.
„Persoanele participante au fost conduse la sediul subunităţii de poliţie în vederea audierii, poliţiştii efectuând cercetări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt, precum şi modalitatea de intervenţie a personalului de securitate”, au mai precizat polițiștii, conform Agerpres.
Sursa foto: captură de ecran video / Marian Stoica / YouTube