Doar Sănătatea a întrerupt munca la greva de ieri
Aproximativ o sută de angajaţi din sistemul sanitar judeţean şi-au întrerupt ieri activitatea în cadrul grevei de protest iniţiată de bugetari împotriva reducerilor salariale.
Liderul CNSLR Frăţia şi Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat că protestul a avut loc la spitalele orăşeneşti din Covasna şi Baraolt, precum şi la Spitalul de Cardiologie din Voineşti-Covasna. În aceste locaţii, oamenii au ieşit în curţile instituţiilor, în vreme ce în interiorul acestora s-au lipite afişe care anunţau întreruperea voluntară a activităţii pentru câteva ore.
„La Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe nu s-a ieşit pentru că nu a fost timp pentru organizare, aici fiind o structură mai mare, în vreme ce la Serviciul de Ambulanţă astfel de acţiuni sunt interzise din cauza urgenţelor care se pot ivi”, a declarat Vasile Neagovici, precizând că la Finanţe sau în administraţia publică programul nu a fost întrerupt pentru grevă.
Vasile Neagovici a mai arătat că aceste acţiuni care nu au avut o atât de mare amploare nu înseamnă că oamenii nu ar fi nemulţumiţi în continuare ci doar faptul că timpul de pregătire al protestelor a fost oarecum scurt. Liderul Sanitas Covasna a mai precizat că, pentru acţiunile viitoare va exista o organizare din timp, astăzi urmând să se pregătească deja protestele de săptămâna viitoare - fie pentru ziua de luni fie pentru cea de miercuri.
Revendicările bugetarilor cuprind revenirea la salariile de anul trecut, stoparea modificărilor din Codul Muncii şi condiţii de muncă decente.