ACTUALITATE 4 iulie 2017

DN13E, dintre Barcani și Zagon, ar putea fi reabilitat anul viitor

de Iulia Drăghici - Taraș | 4558 vizualizări

Drumul național 13E, porţiunea care leagă localitățile covăsnene Barcani și Zagon, ar putea fi reabilitat și modernizat în cursul anului viitor, transmite într-un comunicat de presă senatorul de Covasna din partea PMP, Gheorghe Baciu.

Acesta a adresat o interpelare la începutul lunii iunie ministrului Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, „având ca subiect starea precară a DN 13 E și modul în care se circulă pe tronsonul Barcani – Zagon al acestuia, tronson neasfaltat și greu practicabil în condițiile geografice și meteorologice specifice zonei”, arată sursa citată.

„În răspunsul primit în data de 27 iunie a.c. din partea Ministerului Transporturilor se specifică faptul că încă din luna aprilie a anului 2016 Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a făcut demersuri pentru includerea acestui tronson în programul de investiții al C.C.N.A.I.R. S.A., dar numai acum s-au înaintat spre aprobare valorile estimate pentru faza de întocmire a studiului de fezabilitate, în vederea acordării creditelor de angajament prin rectificarea Bugetului de Stat pe anul 2017”, precizează comunicatul de presă.

Senatorul Gheorghe Baciu punctează în documentul transmis că speră ca pe parcursul anului viitor să se finalizeze reabilitarea și modernizarea „acestei căi rutiere, importantă atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru cei din țară interesați să frecventeze stațiunea balneoclimaterică Covasna”, dar și să îl aibă în continuare partener pe ministrul Cuc, în vederea monitorizării modului în care vor fi rezolvate problemele ridicate în interpelarea adresată luna trecută.

Teme articol: Zagon reabilitare Barcani DN13E
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.