La numai 18 ani a câștigat deja mai multe concursuri de poezie, iar la finele anului trecut a fost desemnată câștigătoarea Marelui premiu la Concursul Național de Poezie „George Țărnea” de la Râmnicu Vâlcea și a primit Premiul I la Concursul Naţional de Poezie „Carmen Patriae”, organizat de Uniunea Naţională a Scriitorilor, filiala Braşov. Este o prezență activă în lumea literară, având zeci de poezii publicate și recenzii

La numai 18 ani a câștigat deja mai multe concursuri de poezie, iar la finele anului trecut a fost desemnată câștigătoarea Marelui premiu la Concursul Național de Poezie „George Țărnea” de la Râmnicu Vâlcea și a primit Premiul I la Concursul  Naţional de Poezie „Carmen Patriae”, organizat de Uniunea Naţională a Scriitorilor, filiala Braşov.

Este o prezență activă în lumea literară, având zeci de poezii publicate și recenzii pozitive, mai ales pe site-urile de specialitate românești, unde tinerii poeți își expun creațiile în speranța unor critici pe cât de sincere pe atât de dure uneori. Având de partea sa forța unei tinereți marcate de setea pentru cunoaștere și dragostea pentru tot ceea ce înseamnă cultură, e o apariție proaspătă atunci când o întâlnești, dând o senzație permanentă de mobilitate și cucerindu-te cu zâmbetul ei plin de sinceritate și deschidere. E pasionată de literatură, filosofie și film, iar romanul ei preferat este ”De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger. Cu toate acestea, tânăra poetă citește cu aceeași aviditate literatura românească, printre preferați numărându-se Liviu Rebreanu și Camil Petrescu.

Cu modestie și ușoară timiditate, Alexandra Onofrei, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, a acceptat invitația la o discuție liberă despre parcursul ei în poezie, ce (mai) înseamnă poezia astăzi, cât este ea de apreciată de către tineri și ce perspective poate oferi într-o lume mult prea des marcată de orice alte întâmplări și concepții pline de concretul cotidian.

Cine e Alexandra Onofrei pentru cei care nu o cunosc?

Cred că sunt un om cât se poate de normal.  Singura diferență dintre mine și cei care nu scriu este că eu caut esența în orice lucru. Chiar și atunci când merg pe stradă, mintea mea caută amănunte, elemente care mi-ar putea fi de folos pentru o nouă poezie.

Știm că anul trecut a fost unul foarte plin pentru tine, tu ducând practic numele orașului peste tot în țară... și întorcându-te de acolo cu premii. Cum a început pasiunea pentru poezie?

Totul a început destul de interesant, căci eu nu prea citeam decât forțată până prin clasa a șaptea. Nu mă gândeam pe atunci că voi scrie poezie. Și totuși, cam pe atunci am început să scriu texte, scriam ce-mi trecea prin cap... poate că textele alea erau penibile, dar așa a început. Și le-am transformat în versuri cu timpul, pentru că poezia în sine este mai simplă, îmi dă posibilitatea să spun ceea ce vreau să transmit într-un mod rapid.

Câte premii pentru poezie ai obținut până acum?

Sunt destul de multe... nu le știu pe toate, poate părinții mei, care sunt foarte încântați, să le știe exact. Oricum, au fost destule, majoritatea premii I sau Mari premii, însă nu-mi prea place să vorbesc despre asta, pentru că am senzația că m-aș lăuda. Începutul a fost oarecum mai dificil, așa e pentru orice poet, căci e greu să te faci remarcat și, orice s-ar crede, se scrie foarte multă poezie, există mulți tineri talentați, iar site-urile de poezie sunt o dovadă în acest sens. Așa am început și eu, pe site-uri, iar după ce am primit reacții, în care eram sfătuită să continui, am început să particip și la concursuri. Așa am ajuns să am un volum propriu de versuri, ”close up”, după ce am câștigat Marele premiu la Râmnicu Vâlcea și după ce înainte apărusem în diverse antologii.

Premiile acestea au adus, presupun, și câștiguri materiale. Care a fost sentimentul atunci când ai primit primii bănuți în urma scrierilor tale?

A fost foarte interesant, de nedescris, pentru că practic am primit niște bani pe ceva ce am făcut dintr-o plăcere... Dacă îmi amintesc bine, cred că prima sumă inclusă într-un premiu la unul dintre concursurile la care am participat a fost de 400 de lei. Sunt tineri de vârsta mea care lucrează o lună de zile pentru 400 de lei... iar eu nu a trebuit decât să fac ceea ce-mi place, adică să scriu.

Ești la o vârstă la care preocuparea pentru poezie poate părea oarecum ciudată, mai ales pentru cei de aceeași vârstă cu tine. Ce spun cei din jur?

Reacțiile sunt împărțite, există oameni care mă invidiază sau alţii care nu înțeleg preocuparea asta a mea. E mai complex subiectul acesta, ține și de o generație de tineri care e mai tot timpul pusă pe altfel de distracții.  Cu toate acestea, chiar și cei care nu înțeleg, mă urmăresc, însă nu primesc aprecieri sau felicitări din partea lor. Există însă și oameni care mă susțin, iar o mare satisfacție a mea este că i-am determinat pe unii să citească, să devină interesați de poezie. Acesta e și scopul, până la urmă, atunci când scrii - să atragi cititorul... chiar dacă acesta poate că nu înțelege nimic. Ceea ce e de remarcat însă este faptul că băieții au dat dovadă de mai mult interes pentru poezie decât fetele, de fiecare dată când am discutat despre asta sau am organizat câte o întâlnire cu poezie.

De ce anume ai nevoie pentru a scrie?

De obicei scriu la nervi, scriu atunci când vreau să mă eliberez. Scriu repede, direct pe foi, mai tai sau mai adaug idei. Apoi introduc textele în calculator, ocazie cu care mai analizez o dată... sau mai modific dacă-mi vine vreun sfat util în acest sens. Dar nu mai revin asupra unei poezii la săptămâni sau luni distanță... Scriu oricând îmi vin idei.

Cum sunt poeziile tale, cum ți le-ai defini?

Toată lumea îmi spune că poeziile mele sunt triste. Problema este însă că cele vesele nu mă atrag. Nu prea știu cum aș putea scrie despre lucruri vesele, ce aș putea spune despre așa ceva...  Scriu despre mediul în care trăim, despre moarte sau iubire și folosesc versuri albe, care sunt ușor de citit și prin care se pot transmite atât de multe! Mă inspiră oamenii din jur, ceea ce văd și-mi imaginez. Și întotdeauna am pretenția ca o poezie de-a mea să lase ceva în sufletul cititorului după ce a terminat de citit, căci un poet bun este cel pe care îți dorești să-l cunoști după ce l-ai parcurs în versuri.

Poezia actuală românească abundă inclusiv de ceea ce unii ar putea numi direct ca fiind vulgaritate - cum ți se pare ideea aceasta, a vulgarității așezată în versuri?

Eu cred că vulgaritatea își are locul ei în poezie. Poezia în sine e subtilă, vulgaritatea și expresiile licențioase nu fac de fapt nimic altceva decât să transpună trăiri și expresii pe care poate că poetul nu vrea să le livreze direct cititorului, deci le îmbracă, să spun așa...

Ai poeții tăi preferați?

Sigur că am. Pot începe cu Eminescu și deși nu scriu în stilul său, e tot ceea ce poate fi mai măreț în poezia românească, dând practic începutul acesteia. Îl ador pe Nichita Stănescu - iar aici vorbim deja despre un poet care mă inspiră. Îmi mai plac poeziile lui Mircea Cărtărescu, chiar și cu stilul său minimalist. Și mai sunt poeții tineri, nume precum Claudiu Komartin, Răzvan Țupa sau Stoian G. Bogdan, poeți cu realizări inclusiv peste hotare. Pe lângă aceștia, mai citesc o mulțime de poeți care publică pe internet sau pe care i-am cunoscut pe la concursurile la care am participat.

Unde îți închipui că vei fi peste zece ani?

Nu voi renunța la poezie, de aceea mă pot vedea la 28 de ani cu câteva volume publicate. Dar probabil că voi lucra într-o Ambasadă - asta îmi doresc. Poate că voi trăi în America de Sud sau la Londra, ambele posibilități fascinându-mă. Până atunci, sper să reușesc să ajung în Scoția, unde am aplicat deja pentru o facultate de Studii Internaționale și literatură în context mondial. Mai departe nu mă gândesc, căci pe plan personal, să spun așa, nu mi-am propus să am o familie, să mă căsătoresc, din simplul motiv că așa ceva nu-ți poți propune, asta depinde de ceea ce urmează să trăiești.

În încheiere, ai vreun mesaj pentru tinerii din generația ta?

Cred că toți tinerii ar trebui să aibă încredere în viitor și chiar dacă trecem printr-o perioadă nesigură, marcată de o luptă continuă pentru supraviețuire, acum este momentul luptei pentru ceea ce vrea fiecare să facă. Tinerii trebuie să privească optimist, să nu creadă că ei vor fi doar viitoarea generație de șomeri, ci dimpotrivă, că dacă au un vis, acesta poate deveni realitate!