Numele Călălinei Curceanu este unul cu rezonanțe astăzi pentru lumea științifică, ea fiind cercetător la Institutul Național de Fizică din Italia- Laboratorul Național Frascati și reprezentând până acum cu mare succes Italia în diverse activități științifice și de cercetare. Cătălina Curceanu s-a născut pe 2 noiembrie 1965 la Brașov, însă imediat după nașterea sa, părinții săi s-au mutat la Sfântu Gheorghe. Deși fizica este partea

Numele Călălinei Curceanu este unul cu rezonanțe astăzi pentru lumea științifică, ea fiind cercetător la Institutul Național de Fizică din Italia- Laboratorul Național Frascati și reprezentând până acum cu mare succes Italia în diverse activități științifice și de cercetare. Cătălina Curceanu s-a născut pe 2 noiembrie 1965 la Brașov, însă imediat după nașterea sa, părinții săi s-au mutat la Sfântu Gheorghe. Deși fizica este partea cea mai importantă a vieții sale, fiind domeniul în care a ales să profeseze, Cătălina este pasionată de citit și de tot ceea ce înseamnă cunoaștere și învățare, lucru pe care spune că îl datorează în primul rând părinților săi, care i-au alimentat curiozitatea, au sprijinit-o și i-au fost mereu alături dar și surorilor sale, Luminița Ana și Mona Laura precum și bunicii sale Ana, fiind foarte legată de tot ceea ce înseamnă familie, copilărie și rădăcini.

Deși a plecat din Sfântu Gheorghe încă de când era o copilă, Cătălina spune că acesta este orașul inimii sale, orașul pe care și astăzi, după atâția ani, îl simte cel mai aproape din toate locurile din România, aici simțindu-se întotdeauna și cu adevărat acasă, oricât de departe ar pleca și de oriunde s-ar întoarce. Cu dragoste față de profesia aleasă, cu satisfacția dăruirii în muncă și cu totuși cu o ușoară melancolie față de trecut, Cătălina ne-a împărtășit câteva dintre gândurile sale, vorbindu-ne despre viață, alegeri, dorințe și impresii dobândite între două lumi- cea a țării natale și cea a țării adoptive, Italia.

- Cătălina, cum și când ai descoperit dragostea pentru fizică? Care au fost începuturile?

- Pe la 12-13 ani am descoperit matematica și puterea acesteia de a explica fenomenele care ne înconjoară, atunci am descoperit și fizica. Am știut că viitorul meu se va lega de cercetarea misterelor Universului. Stelele și licărirea lor au exercitat asupra mea o atracție deosebită, încă de mică am citit cărți de ştiinţă. Faptul că noi, oameni pe o planetă mică ce orbitează în jurul unei stele relativ mici, în periferia unei galaxii medii, încercăm să dăm un răspuns întrebărilor legate de cine suntem și de unde venim, cum s-a format Universul și care va fi soarta lui – toate astea au repre zentat și reprezintă pentru mine una din manifestările spiritului, geniului uman. Am făcut patru ani de liceu la Măgurele – lângă București, petrecând patru ani la cămin, căci nu aveam pe nimeni din familie în Capitală. Cât curaj trebuie să fi avut părinții mei să mă încurajeze și să mă susțină în alegere... nu am rea lizat pe atunci. Târziu apoi, adultă fiind, am înțeles ce poate să fi însemnat această alegere pentru ei și cât de dureros a putut să fie, în ciuda succeselor mele.

- Cum a venit momentul alegerii unei facultăţi de fizică?

- Alegerea facultății de fizi că a fost naturală și imediată – nu am avut dubii. Am absolvit ca șefă de promoție Facultatea de fizică de la București cu o specializare în Fizica Particulelor Elementare și a Fizicii Nucleare. Au fost ani frumoși și intenși în ciuda dificultăților pe care le-am trăit toți cei care eram „fiii Epocii de aur”. Nu totul a fost negativ în acei ani – și de multe ori îmi pare rău că nu reușim să facem o distincție între ce a fost bun - școala a fost excelentă! și ce a fost... mai puțin bun în anii res pectivi... dar asta este deja o altă poveste.

- Povestește-ne despre ceea ce a urmat absolvirii facultăţii și despre cum ai ajuns cercetător în Italia.

- Am absolvit în 1989 și am avut dreptul, fiind prima, să aleg unde voi fi repartizată, ceea ce mi-a oferit plăcerea de a lucra puțin timp la Pitești, la Reactorul Nuclear de putere zero. La începutul lui 1990 am revenit la București – unde am câștigat concursul de cercetător știinţific la Institutul de Fizică de la Măgurele, grupul de Particule Elementare. La începutul lui 1992 am fost invi tată cu o bursa de studiu în Italia, la Frascati (Roma), la Insititutul NaționalIstituto Nazionale di Fisica Nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati. A urmat o perioadă inten să, în care mi-am făcut și doctoratul în cadrul unui experiment de la CERN (Geneva). Nu, nu vă gândiți imediat la marele Accelerator LHC... din fericire există și alte experimente la CERN: al meu se numea OBELIX, un experiment care era efectuat de vreo o sută de persoane și în care studiam anihilarea antiprotonilor în diverse materiale. În particular, eu am căutat așa-zișii mezoni exotici - particule care ar trebui să fie alcătuite din cuarci și gluoni. În 1995 am fost unul din cei trei propo nenți ai experimentului DEAR la Acceleratorul de la Frascatti - DAFNE. Experimentul pe care l-am propus - DEAR, devenit o colaborare interna țio nală din care face parte și România, alături de Italia, Austria, Elveția, Japonia, Canada, USA. În 2002 am creat cea mai precisă măsurătoare din lume a dezexcitării (raze X) hidrogenului kaonic – atomi exotici pe care-i cream și studiam la acceleratorul DAFNE. Între timp, se vede treaba că italienii m-au apreciat, am avut o serie de contracte iar din 2003, în urma unui concurs destul de dur, desfășurat în italiană pentru o singură poziție, am obţinut poziția de cercetător permanent la LNF-INFN, recâștigată apoi în 2005. Am devenit conducător de proiecte în Italia și în cadrul unor programe europene, iar la ora actuală conduc un grup de cercetare foarte colorat și activ, din care fac parte italieni, români, canadieni, nemți, austrieci, japonezi şi spanioli. Fizica nu înseamnă numai mun că în laboratoare, ci și cultură și schimb de experiențe!

- Explică-le cititorilor noștri ce anume înseamnă această muncă, importanţa sa și cum poate ea fi înţeleasă de cei străini de fizică?

- Unul dintre obiectivele grupului pe care-l conduc este de a înțelege de ce protonii au masa pe care o au – ei bine, LHC cu așa-numita „particulă a lui Dumnezeu“ nu poate da răspunsul complet. Pentru a ajunge la masa protonului – reamintesc că noi suntem compuși și din protoni, este nevoie a se înțelege mai multe– și experimentul nostru actual, SIDDHARTA, are drept obiectiv găsirea unei alte piese din acest puzzle! Studiile noastre vor avea implicații și asupra înțelegerii proceselor care au loc în stele - în particular în stelele de neutroni sau în stelele formate din cuarci, existența lor fiind încă un motiv de dezbateri intense. Colaborăm totodată în cadrul unor experimente care se efectuează în Japonia, complementare celor din Italia, deoarece în Japonia, în cadrul Acceleratorului JPARC se vor obține fascicole de kaoni la o energie mai mare. Eu însămi am fost pentru o lună în Japonia, la începutul acestui an, pentru a defini detaliile acestei colaborări. Avem și un experiment micuț ca dimensiuni, dar cu pretenții mari, care se nu mește VIP și pe care îl conduc; experimentul achiziționează date la laboratorul subteran, sub un munte, de la Gran Sasso (LNGS-INFN), la aproximativ 150 km de Roma. În cadrul acestui experiment studiem o posibilă violare a unui principiu fundamental al mecanicii cuantice – principiul de excluziune al lui Pauli, cel pe care l-am studiat toţi la liceu – dacă nu la orele de fizică atunci la cele de chimie, întrucât explică umplerea orbitalilor în atomi și multe alte aspecte ale naturii. Noi studiem o eventuală violare a acestui principiu și continuăm să facem proiecte pentru experimente care studiază mai îndeaproape intriganta mecanică cuantică, domeniu în care și azi se discută foarte aprins, ca pe vremea lui Einstein și Bohr. În fine, colaborez intens cu multe institute din străinătate, am și norocul să călătoresc mult în acest context. Unul dintre aceste institute este IFIN-HH de la Măgurele, colegii mei fiind foarte bine pregătiți și calificați, facând față cu bine în orice loc din lume.

- Ce mai include munca de cercetător și ce diferenţe sunt între sistemul din România și cel din Italia?

- M-am implicat în promovarea știinţei în urmă cu zece ani, în Italia, prin diverse activități precum conferințe, cursuri, seminarii și con ferințe, mici experimente de fizică pentru public. Scriu articole de specialitate și realizez împreună cu colegii mei cursuri de perfecționare pentru profesorii de fizică din toată Italia. În 2008 am condus un proiect finanțat de Comunitatea Europeană, Researchers’ Night, pentru public, la care au participat aproximativ 20.000 de cetățeni din Roma și în cadrul căruia am organizat con ferințe, experimente, manifestări artistice, cafenele științifice care s-au bucurat de mult succes. Știința în Italia este promovată prin bună voința celor ca mine, suntem mai mulți. Promovarea știinţei de multe ori este însă o preudopromovare, de exemplu multe din transmisiunile de la TV care cică ar vorbi despte știință sunt de fapt senza țio nalistice, false sau și mai rău, mistice! S-au reîntors ghicitorii și magii – asta mai mult în România decât în Italia... Peste tot, politicienii vorbesc, care mai de care, despre importanța științei – puțini însă știu ce este și ce face știința. Iar acest lucru, pe lângă a fi un păcat, este un pericol!

- Știm că recent ai fost premiată în cadrul unei gale dedicate românilor din Italia, cum a fost?

- Da, am avut surpriza și deosebita bucurie ca în urmă cu aproape o lună să primesc un premiu important, fiind numită Celebritatea anului în domeniul știinţei (fizicii nucleare), la Gala de premiere a personalităților care au contribuit la promovarea relațiilor dintre Italia și România în anul 2010. Gala s-a desfășurat la Accademia di Romania, la Roma, iar printre alţii au mai fost premiați și actorul italian Michele Placido, omul de televiziune Ramona Bădescu și actrița Monica Bârlădeanu. Au fost momente unice și emoționante, în care munca fiecăruia dintre noi a fost practic recunoscută.

- Există un secret al realizărilor profesionale, stau sacrificii în spatele succesului?

- Am realizat totul prin muncă, multă muncă! În plus, am pus mult suflet, curiozitate, interes, voință de a merge înainte și de a depăși greutățile și curaj. Am avut, sigur, și norocul de a da peste persoane deosebite – de mare calitate, care m-au încurajat și ajutat mult în Italia. Așa se face că pe câteva din aceste persoane le consider parte din familia mea de suflet. Succesul este dat de muncă - în prezent lucrez câte zece ore pe zi, sunt însă și zile în care muncesc 15 ore, de multe ori și sâmbăta și duminica. O fac însă cu plăcere, deoarece mai mult decât o muncă, activitatea mea este o pasiune. Am avut norocul să îmi realizez visul.

- Ce l-ai sfătui pe un tânăr pasionat de fizică - îi poate oferi cercetarea un viitor?

- Marea mea preocupare este legată de viitorul tinerilor. Celor care studiază acum fizica le este din ce în ce mai greu, nu doar în România ci și în Italia, în a găsi un contract și un loc de muncă. Se pare însă că aceasta este o situație care nu afectează doar cercetarea ci întreaga noastră societate. Văd o situație deosebit de grea în România – ecomonică, dar nu numai. Sunt preocupată pentru școli și educaţie în general. Cred că sunt vremuri grele, din multe puncte de vedere mai grele decât acum 20-30 de ani, statutul social al profesorilor a scăzut și asta nu e bine. O țară care nu-și respectă profesorii și pensionarii nu are mare viitor. În ciuda greutăților, îi încurajez pe cei care au o pasiune pentru fizică și cercetare în general, să meargă înainte dacă sunt curioși de cum funcționeaza minunatul nostru Univers, să nu ezite și să urmeze această pasiune! În fond și la urma urmei nu există satisfacții mai mari decât cele date de ceea ce te îndeamnă inima, în ciuda dificultăților – așa cum am făcut și continuu să fac și eu.

- Definește știinţa – acest domeniu ales de tine, care ţi-a conturat practic destinul.

- Am fost mereu convinsă că noi, cei care studiem misterele lumii din care facem parte, avem și datoria de a împărtăși cunoștințele și rezultatele noastre cu întreaga societate. Știința este o aventură a tuturor – ea ne aparține, ne definește și, pentru cine are încă dubii legate de importanța ei, adaug că știința este extrem de importantă, este putere – cu puțin timp în urmă, durata medie de viață era 40-50 de ani, astăzi este 80 de ani – de ce? Datorită știinţei! Ar fi multe de povestit... și poveștile, toate adevărate, sunt incredibil de frumoase! Sper să am bucuria să împărtășesc din ele, cât de curând, prin publicarea unor articole de știinţă pe care să le citească toți cei din Sfântu Gheorghe!