ACTUALITATE 13 august 2013

Disponibilizări la SGA și Romsilva

de Monica Vrânceanu | 788 vizualizări

Sfârșitul verii vine cu noi disponibilizări în județul Covasna, după ce în luna iulie 1.657 de persoane au intrat în șomaj pierzându-și locurile de muncă iar 200 dintre acestea au intrat cu drept imediat de indemnizație. Noii șomeri provin însă și de la locuri de muncă din alte județe. În județ, disponibilizări mai mari s-au făcut în domeniul bancar – zece persoane de la Banca Comercială Română și șapte funcționari publici de la primării.

Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, a declarat că Regia Națională a Pădurilor Romsilva a anunțat disponibilizarea a 801 persoane, iar zece dintre acestea vor fi din județul Covasna. Disponibilizările sunt prevăzute pentru luna octombrie.  În plus, și cei de la  Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna vor disponibiliza, cu luna august, cinci persoane. În plus, lunile de toamnă mai pot aduce și alte disponibilizări.

Urmărim cu interes reorganizarea de la Administrația Finanțelor Publice, pentru a vedea dacă vor fi și acolo disponibilizări, deși nu am primit, deocamdată, notificări în acest sens”, a declarat Kelemen Tibor.

Potrivit acestuia, chiar dacă au existat disponibilizări, s-au făcut și angajări, iar fabricile și micii întreprinzători covăsneni au angajat în ultimele săptămâni peste 400 de șomeri. Cele mai multe angajări le-au făcut Autoliv, Baumaister, Valkes, RGT și LRO.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.