Discuții pentru a scoate Spitalul Județean din rândul unităților suport COVID
Policlinica ar putea fi redeschisă integral după 15 iunie
Scoaterea Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe de sub funcția suport-COVID pentru județul Brașov depinde de înființarea punctului suplimentar de urgență, s-a anunțat joi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Covasna.
Atât consilierul județean Olimpiu Floroian, președintele PNL Covasna, cât și președintele CJ și UDMR Tamás Sándor au precizat în ședința ordinară de joi, 28 mai, că există intenții și solicitări, atât de la nivel județean, cât și central, de a scoate Spitalul Județean de Urgență Sfântu Gheorghe de pe lista unităților spitalicești suport COVID. Totuși, a subliniat Olimpiu Floroian, o decizie va putea fi luată abia după ce se va pune în funcțiune clădirea modulară pentru urgențe, care să permită triajul pacienților.
„În funcție de acest tunel de triere, pot să vă spun că spitalul de urgență poate să iasă din rândul celor suport COVID pentru județul Brașov. (...) Repet, în funcție de cât de repede va fi pus în funcțiune acest tunel, putem să discutăm să iasă Spitalul de Urgență din lista suport COVID pentru Brașov”, a spus consilierul județean Olimpiu Floroian, președintele PNL Covasna, în urma unei discuții în care se vorbea despre faptul că spitalele din județul Covasna, în special cel din Târgu Secuiesc, sunt suprasolicitate, în vreme ce spitalul județean are doar câțiva pacienți internați în virtutea calității spital COVID.
„Pot să informez publicul că noi, împreună cu domnul Floroian Olimpiu, am discutat acest aspect și pe linia Ministerului Sănătății din foarte multe părți să ajutăm reluarea activității spitalului”, a spus și Tamás Sándor.
„Și eu pot să îi informez pe colegi că ieri am avut o discuție cu domnul ministru al Sănătății exact pe tema asta și o să vin cu detalii când o să fie cazul, dar ce putem spune la ora actuală este că de această triere și de condițiile care vor fi asigurate pentru cei care vor intra în spital, din acel moment se va putea rezolva foarte ușor problema de care vă spuneam”, a explicat Olimpiu Floroian în ședința online de Consiliu Județean.
În același timp, conducerea spitalului județean transmite că indiferent care va fi decizia Ministerului Sănătății, aici se fac pregătiri pentru a relua activitatea și pe alte patologii.
„Ținta noastră este să ne reorganizăm activitatea, chiar și în momentul în care o să rămânem spital suport, să putem asigura și asistența medicală de COVID și asistența medicală non-COVID, indiferent care va fi statutul nostru. În scenariile noastre de lucru figurează și varianta că nu mai suntem, dar figurează și cea în care suntem și trebuie să rezolvăm aceste cazuri”, ne-a mai declarat managerul spitalului județean.
Policlinica s-ar putea redeschide integral după 15 iunie
În ceea ce privește clădirea modulară care va deservi o nouă latură a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean, aceasta va fi livrată în preajma datei de 25 iunie, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, managerul spitalului, András – Nagy Róbert.
„Termenul de livrare este după data de 25 iunie. Trebuie să se producă aceste containere, că nu sunt standard”, a spus acesta.
Clădirea modulară, care va fi amplasată în zona parcului la vedere din curtea Spitalului Județean, este cumpărată dintr-o donație a companiei MOL România, prin fundația proprie.
Totodată, după data de 10 iunie ar urma să fie livrat un alt set, de opt containere, care să folosească drept vestiare pentru angajații care lucrează pe secția COVID.
„Ca să scoatem vestiarele din circuitele clădirii principale, adică să eliberăm policlinica, am achiziționat cu destinația de vestiar opt containere, la care termenul de livrare este 10 iunie. De aceea este și termenul că, de principiu, policlinica o vom putea porni integral începând de pe 15 iunie”, a mai spus András-Nagy Róbert.
Începând cu data de 2 iunie Spitalul Județean va redeschide cabinetele în specialitățile Oncologie, Hematologie, Reumatologie, Cardiologie, Medicină Internă, Neurologie, Pediatrie, Gastroenterologie, Endocrinologie, Diabetologie, Obstetrică-Ginecologie, Urologie, Nefrologie, Psihiatrie (Adulți și Copii), dar și Neurologia Pediatrică.
Programările online au început din 25 mai și deja, în câteva domenii, Neurologie, Interne sau Cardiologie, locurile sunt ocupate pentru următoarea lună.
Între timp, în județul Covasna figurează ca fiind înregistrare 230 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei, niciunul nou în ultimele zile.