ACTUALITATE 24 august 2021

„Diamantele” de la Întorsura Buzăului, protejate de autorități

de David Leonard Bularca | 2578 vizualizări

Peste 80 de hectare de pădure vor fi incluse într-un catalog național la categoriile „virgine” și „cvasivirgine”

În urma unui demers național de inventariere a pădurilor, Orașul Întorsura Buzăului va avea încadrate în categoriile „virgine” și „cvasivirgine” peste 80 de hectare de pădure. Edilul de la Întorsura Buzăului, Raul Urdă, spune că acestea nu au fost exploatate niciodată, iar asta și pentru că se ajunge greu la ele. 

Pădurile virgine și cvasivirgine sunt păduri în care omul nu a intervenit. Astfel, acestea s-au regenerat natural, fără să se intervină semnificativ asupra proceselor ecologice. Pădurile de acest tip pot fi numite și naturale, primare sau seculare. Conform ONG-ului Greenpeace, acestea sunt importante pentru că oferă biodiversitate, captează cantități mari de carbon și permit realizarea de cercetări importante pentru a studia efectele schimbărilor climatice și a evoluției naturale a pădurii.

O firmă care are contract cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a identificat 81 de hectare de pădure în zona Întorsura Buzăului care urmează să fie protejată de exploatări.  

„Se face un catalog al pădurilor virgine și cvasivirgine național. Există o firmă contractată de minister la nivel de țară, care a venit și a identificat și la noi, în zona noastră, aceste 81 de hectare de pădure. După ce am discutat cu domnul Gelu Bularca, șeful de Ocol, care administrează pădurile noastre, în primă fază au fost reticenți și au zis să nu le includem. Însă văzând exact schițele și zonele pe care le-a ales această firmă pentru a le include au zis că e ok, pentru că sunt niște zone foarte greu accesibile. Zone de stâncă, de vârf de munte. Acolo noi nu am avut niciodată acces și nu s-a exploatat niciodată. Ei (n. red. firma care are contract cu MMAP) au identificat aceste păduri și au venit cu propunerea către noi. Am făcut o convenție cu ei și vor fi introduse într-un catalog național. Va fi un catalog electronic în care poți efectiv pe internet să verifici unde sunt în România păduri virgine și cvasivirgine”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, Raul Urdă, care a mai precizat că aceste hectare de pădure se află în apropiere de Comuna Vama Buzăului și că „sunt două parcele. De câte 40, respectiv 41 de hectare. Deci în două locuri sunt”.

Pădurile de acest tip – din ce în ce mai greu de găsit 

Protejarea pădurilor este un obiectiv pentru care diferite ONG-uri din zona de mediu se luptă de mult timp. Soluția, deși nici aceasta perfectă, ar fi ca pădurile virgine și cvasivirgine să facă parte din situl natural UNESCO, sunt de părere reprezentanții ONG-ului Greenpeace.

„În Europa, unde pădurile virgine sunt deja foarte rare din cauza intervenției umane din ultimele secole, puține dintre ele sunt supuse unui regim de protecție strict și funcțional, de exemplu, prin a fi recunoscute drept sit natural inclus în patrimoniul UNESCO, statut care subliniază importanța protejării lor și care reprezintă recunoașterea valorii lor la nivel internațional. Cu toate acestea, prea multe dintre ele sunt amenințate, în ciuda acestui statut de protecție, cum este cazul pădurii Bialowieza din Polonia”, se arată pe site-ul celor de la Greenpeace. 

Primarul din Întorsura Buzăului spune că nu a luat în calcul ideea ca cele 81 de hectare de pădure să devină sit natural UNESCO, însă a dat asigurări că acestea sunt protejate.

„Nu am avut momentan această idee. Ce știu este că aceste păduri sunt incluse în situl din Vamă, „Natura 2.000”. Deci sunt incluse într-o arie protejată. După ce am discutat cu specialiștii ne-au spus că, în timp, aceste păduri vor deveni din ce în ce mai valoroase și mai căutate, fiind foarte puține. Nu  mai pot fi valorificate prin tăiere, dar vor putea fi valorificate prin alte mijloace turistice. Domnul de la Garda Forestieră Brașov, care a fost la noi și care a fost la fața locului, a spus că avem niște „diamante” acolo. Pentru ei, pădurarii, sunt niște „diamante” aceste păduri”, a mai declarat edilul – șef de la Întorsura Buzăului. 

Câte păduri virgine și cvasivirgine are România

În cadrul demersului național prin care se inventariază pădurile virgine și cvasivirgine din România se publică periodic noi date cu privire la numărul acestora. Astfel, în urma ediției din aprilie 2021 a „Catalogului pădurilor virgine și cvasivirgine din România” a reieșit că sunt peste 57.000 de hectare de astfel de păduri în țara noastră. 

„La data de 20 aprilie 2021, în Catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine este înscrisă o suprafață totală de 57.529 ha, din care 7.707,65 ha păduri virgine și 49.821,35 ha păduri cvasivirgine, cuprinzând în plus față de precedenta ediție, publicată pe site-ul MMAP în noiembrie 2020, o suprafață de 13.706 ha păduri”, se arată pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. 

Sursa foto: Raul Urdă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.