ACTUALITATE 24 aprilie 2017

Despre umorul la femei, într-o conferință APChat la Curtea Tinerilor

de Iulia Drăghici - Taraș | 3337 vizualizări

Curtea Tinerilor din cadrul celei de a 26-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe va găzdui, pe lângă multitudinea de evenimente dedicate adolescenților, și o nouă ediție APChat, din seria de întâlniri ale covăsnenilor cu personalităţi marcante din lumea culturală, artistică sau științifică.

Afis ApChat-CalitaInvitata specială a evenimentului, care va avea loc duminică, 30 aprilie a.c., de la ora 17:00, este o tânără la început de carieră, care și-a ales o meserie pe care nu multe femei ar avea curaj să o practice, aceea de comedian de stand up. Datorită pasiunii pe care o are, Ana-Maria Calița a reușit să se remarce printre cei din această branșă, iar în emisiunea de televiziune iUmor din 2016, s-a aflat printre finaliști, foarte aproape de marele premiu.

Ana-Maria este absolventă de teatru, așa că pe lângă show-urile de stand up comedy, pe ea o mai putem întâlni și în spectacole pentru copii, fiind și colaborator la Opera Comică pentru Copii din București.

În conferința de duminică, invitata va purta discuții cu tinerii despre „cariera de stand up comedian pentru femei”. Printre altele, actrița le va vorbi celor prezenți despre ce înseamnă să îți urmezi visurile, chiar dacă familia nu te susține, cât se poate trăi din stand up în genere, cât contează spontaneitatea, cât de mult diferă succesul pe stand up dacă ești femeie sau dacă ești bărbat ori dacă stand up-ul e o șansă de job temporar sau pe termen lung. În plus, Ana-Maria Calița a promis că va răspunde întrebărilor tinerilor.

„Dacă ești tânăr și ai o pasiune pe care o urmezi și nimeni nu te încurajează, vino la conferință. Cred că e important să își urmezi pasiunea pentru că, spre exemplu, pe mine nu m-au susținut părinții. Știu că sunt mulți tineri în astfel de situații, care nu sunt susținuți în meseriile pe care și le aleg, fiind obligați să își aleagă o meserie care părinților li se pare că ar fi de viitor. Mi-aș dori să vină la eveniment foarte mulți tineri care să îmi propună întrebări. Aș vrea să știu în ce direcție merg ei și ce își doresc ei să facă mai departe, dacă sunt susținuți și să le povestesc cum mi-a fost mie din punctul în care am plecat de acasă”, ne-a declarat invitata celei de-a 11-a ediții APChat.

Ana-Maria Calita (4)În ceea ce privește cariera sa în plină ascensiune din domeniul comediei, Ana-Maria Calița ne-a dezvăluit: „E o pasiune transformată în meserie. Sunt foarte fericită cu ce fac și îmi place foarte mult să călătoresc, iar prin intermediul stand up-ului merg în turneu din oraș în oraș. Ca femeie, e un pic mai dificil pentru că la noi fenomenul e destul de nou. În România a apărut cam de 13 ani, dar comparativ cu alte țări, noi putem să vorbim despre o noutate și oamenii abia acum încep să se obișnuiască. Să fii femeie și să faci asta e puțin ciudat pentru anumiți oameni, dar cred că se vor obișnui cu timpul”, spune actrița pe care cei care vor veni duminică la Curtea Tinerilor o vor întâlni în persoană.

„Noi am obișnuit publicul APChat cu întâlniri cu somități de la care avem de învățat lucruri interesante, care ne pot da lecții de succes, cu care ne face onoare să ne întâlnim. De data aceasta, am ales să aducem la Sfântu Gheorghe o tânără aflată la început de drum. Ana-Maria Calița s-a bucurat deja de un prim succes, cucerind publicul de la o emisiune televizată de succes. Spre deosebire de personalitățile de până acum, care și-au construit cariera într-un alt context, această tânără actriță este un exemplu viu adânc înfipt în realitatea cotidiană. Nu doar că a optat pentru o carieră într-un mediu concurențial și dinamic cum este stand upcomedy, dar poate vorbi la modul realist despre cum răzbește un tânăr român în cariera sa în tot acest context socio-politic tulbure și tensionat. De aceea este o întâlnire la fel de valoroasă. În plus, va fi pigmentată cu mult umor, ceea ce este foarte bine”, ne-a spus coordonatorul evenimentului din partea Asociației pentru Comunitate, Mirela Cara.

Intrarea la evenimentul organizat de Asociația Pentru Comunitate (APC), în parteneriat cu Asociația de tineret „Ecou” și Observatorul de Covasna este liberă.

„Proiectul APChat al Asociației Pentru Comunitate este foarte cunoscut de ceva vreme în Sfântu Gheorghe și merită promovat ca atare în continuare. Ne-am gândit, alături de partenerii de la Harit, că ar fi interesant să aducem acest proiect la cea de-a noua ediție a proiectului Curtea Tinerilor/IfjúságiUdvar, să îl promovăm și în cadrul celui mai mare eveniment din Sfântu Gheorghe, de zilele orașului. Cred că tinerii și nu numai, care vor veni duminică vor afla lucruri interesante despre această lume a stand-up comedy-ului. Ne bucurăm că APC a răspuns pozitiv invitației noastre de a realiza o ediție APChat pe scena instalată în curtea primăriei”, spune și președintele Asociației „Ecou”, Alexandru Ujvarosi-Brezeanu.

Invitaţi unul şi unul la conferinţele APChat

Evenimentul APChat se înscrie în rândul activităţilor organizate de Asociaţia pentru Comunitate (APC) din Sfântu Gheorghe. Această serie de întâlniri ale covăsnenilor cu personalităţi marcante din lumea culturală, artistică, științifică și nu numai, a debutat în 24 septembrie 2015.

Prima ediţie l-a avut invitat pe Alexandru Mironov, jurnalist de știință, fost ministru al Tineretului și Sporturilor, autor și povestitor de SF și senior editor al revistei „Știință și tehnică”. Printre invitaţii de marcă ce s-au aflat în faţa publicului covăsnean prin intermediul APC şi „Observatorul de Covasna” se mai numără specialista în psihologie Aurora Liiceanu, îndrăgitul şi cunoscutul actor, recent plecat la ceruri, Ion Besoiu, cosmonautul de legendă Dumitru Prunariu, singurul campion paralimpic al României, Eduard Novak, astronomul român Cătălin Beldea, cunoscut ca „vânătorul de eclipse”, și ecologistul Magor Csibi, preşedintele World Wide Fund for Nature Romania.

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Asociaţia pentru Comunitate a adus pe scena Teatrului „Andrei Mureşanu” celebrul spectacol „Freak Show” al lui Florin Piersic Jr., care s-a jucat cu casa închisă la teatrele din capitală, din țară și din străinătate. Mai mult, tot în rândul premierelor din zona dramaturgiei, APC a oferit covăsnenilor şansa de a vedea spectacolul de teatru creştin „Urma paşilor Tăi”, în regia Elizei Bercu-Bodeanu.

După o scurtă pauză, dată de vacanţa de vară, în 27 octombrie 2016 unul dintre cei mai iubiţi preoţi din România, Constantin Necula, a dat startul celui de-al doilea sezon APChat. Acesta a susţinut conferinţele sale cu numărul 1.000 şi 1.001 la Sfântu Gheorghe, respectiv Întorsura Buzăului, în faţa a peste 700 de persoane.

O lună mai târziu, solistul, compozitorul şi producătorul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, a vorbit la Sfântu Gheorghe în faţa a peste 150 de persoane, majoritatea tineri, despre reperele tinerei generații în societatea de astăzi.

Conferinţa APChat din ianuarie 2017, a zecea la număr, a adus-o la Sfântu Gheorghe pe Mirela Retegan, femeia care a dus dragostea pentru copilul ei la rang de fenomen național, al cărei glas se face mereu ascultat de către părinţi, respectiv fondatoarea Găștii Zurli. Acesta a fost momentul în care Mirela Retegan și cea mai iubită Gașcă din România s-au alăturat campaniei de strângere de fonduri „Le dăm școala înapoi,” inițiată de Asociația Pentru Comunitate pentru școala din Comandău, distrusă într-un incendiu la începutul acestui an. O lună mai târziu, la sfârșitul lunii februarie, Gașca Zurli a susținut două spectacole la Sfântu Gheorghe, iar banii colectați din peste 600 de bilete au ajuns în fondul de reconstrucție a școlii.

Evenimentele coordonate de Asociaţia pentru Comunitate se remarcă mai ales prin temele actuale de discuţie abordate de invitaţi, sesiunea de întrebări şi răspunsuri, atmosfera relaxantă şi prietenoasă, publicul din ce în ce mai numeros, dar mai ales prin scopul de a aduce oamenii împreună în jurul unor discuții fructuoase.

Şi la această conferinţă intrarea este liberă datorită sponsorului Autoliv, cel mai important angajator din judeţ.

Teme articol: teatru conferinta APChat umor
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.