ACTUALITATE 28 august 2013

Depozit de deșeuri modernizat la Întorsura Buzăului

de Monica Vrânceanu | 686 vizualizări

Miercuri a fost inaugurat Depozitul de deşeuri transformat şi modernizat din oraşul Întorsura Buzăului, realizat în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Covasna”, derulat de Consiliul Judeţean.

Potrivit unui comunicat transmis de CJ Covasna, primul depozit neconform cu normele legislaţiei europene a fost închis la Întorsura Buzăului. Lucrările la Depozitt, care nu a mai fost folosit din 2007, au fost începute în decembrie 2012. Finanțarea a venit  în proporţie de 80% din fonduri europene, 18% din fonduri guvernamentale, iar CJ Covasna a avut o contribuţie financiară de 2%.

În cadrul aceluiași proiect, vor fi închise și modernizate depozitele de deșeuri din Sfântu Gheorghe, Covasna și Târgu Secuiesc. Astfel, următorul depozit neconform cu normele legislaţiei europene care va fi  închis şi transformat este cel al orașului Covasna.

Proiectul este una dintre cele mai importante investiții în infrastructura de mediu la nivel național, fiind finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu. Scopul este implementarea unui sistem modern de management integrat al deșeurilor. Prima componentă a proiectului este  construirea unei stații de depozitare și transfer la Târgu Secuiesc, cu o capacitate de 8.000 de tone/an. De aici, deșeurile vor fi transportate la centrul de colectare de la Leț. Acest centru ecologic, ce va fi construit între Moacșa și Leț pe un teren de 16 hectare, va include un depozit ecologic, o stație de compostare și o linie de sortare – amplasamentul reprezintă cea de a doua componentă a proiectului.

Cea de a treia componentă este cea la care lucrările au fost deja începute, și anume închiderea gropilor de gunoi din județ, în vreme ce cea de-a patra componentă a proiectului vizează informarea publică, asistența tehnică și supervizarea. Valoarea proiectului este de 30 de milioane de euro, partea de cofinanțare a administrațiilor publice locale fiind de 2 milioane de euro, bani ce vor fi asigurați de CJ.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Eugen, 29 august 2013
Fiind inchis ,n-a pre fost inaugurat. Nu stiu unde s-au dus banii de la Consiliul Judetean in acest proiect, dar, stiu ca s-au transportat cantitati mari de materiala de constructie,(produse de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.