ACTUALITATE 28 octombrie 2014

De trei ani în război cu ciorile

de Székely Emőke | 746 vizualizări

Numărul păsărilor din Sfântu Gheorghe a scăzut de la 20.000 la 1.000

În aceste zile prezența voluntarilor și a muncitorilor de la Asociația „Rara Avis” este mai întărită, și asta pentru că Parcul Elisabeta, dar și alte părți din Sfântu Gheorghe sunt din nou invadate de ciori. Președintele Asociației, Kelemen László, spune că situația este sub control și că în curând vom scăpa de supărătoarele păsări.

Acțiune amplă

Kelemen László ne-a declarat că în perioada octombrie-noiembrie ciorile invadează practic teritoriile locuite de oameni, și asta pentru că în oraș se simt mai în siguranță, sunt împreună și aici este mai cald decât la periferii. „Avem de-a face cu o invazie a păsărilor, în această perioadă a anului vin nu doar ciorile pe care le știm, ci și cele migratoare, care vin de fapt din alte țări și își caută un loc la noi. Cele mai multe sunt în Parcul Elisabeta, dar găsim și în alte locuri din oraș. Pentru a le goni, am mărit efectivele de intervenție, momentan lucrăm cu 12 oameni care acționează zilnic pentru gonirea păsărilor. Mergem în parc de la ora 5 jumătate după masa până la 5 dimineața suntem pe teren, în schimburi, și gonim păsările” – spune Kelemen László. Acesta a adăugat că printre persoanele care participă la acțiune sunt zilieri, dar și voluntari care consideră că prin această muncă ajută comunitatea.

Președintele „Rara Avis” ne-a spus că acțiunea de gonire a ciorilor din Sfântu Gheorghe a început în urmă cu 3 ani, când în oraș erau 20.000 de păsări. Numărul acestora a scăzut la 1.000, ceea ce este un rezultat pozitiv, este de părere specialistul. „La Sfântu Gheorghe consider că am reușit să stopăm o situație gravă. Cheia a fost perseverența și încrederea în metoda cu lumini și sunete. Chiar dacă le-am spus și altora cum am reușit noi să reducem numărul păsărilor de la 20.000 la 1.000, alte orașe nu au scăpat de problemă. Nu au fost consecvenți, perseverenți și în țară sunt multe orașe invadate de ciori” – spune Kelemen László.

Trebuie să ai mult curaj să te aşezi pe o bancă în parc în această perioadă...

Pericol pentru mediu și oameni

Acesta a menționat faptul că excrementele acestor păsări sunt periculoase, și dacă nu se luau măsuri, Parcul Elisabeta ar fi fost până acum doar o amintire. „Excrementele acestor păsări sunt foarte toxice. Au provocat stricăciuni în parc, se vede și la copaci, iar dacă nu reușeam să micșorăm numărul lor, până acum ar fi trebuit schimbat tot gazonul din parc pentru că nu mai era nimic. Este periculos și pentru copii, mulți părinți și bunici își duc copiii în parc, iar aceștia se joacă în nisip sau pe pietrișul murdărit de păsări. Scopul nostru este acela de a avea grijă de sănătatea oamenilor, de a avea grijă de natura din parc. Nu e de neglijat nici faptul că metodele folosite de noi, cele acustice și luminoase, sunt și ecologice pentru că nu rănim păsările, doar le alungăm. Au unde să meargă, pădurea e aproape” – spune Kelemen László.

Voluntari jigniți

Președintele „Rara Avis” a mai spus că atitudinea oamenilor față de munca lor este una pozitivă, deși nu a fost mereu așa. Acesta a povestit că în urmă cu trei ani, atunci când au început această acțiune, mulți nu aveau încredere în ei și în succesul metodei, așadar s-a întâmplat să fie jigniți, batjocoriți. Acum însă această atitudine s-a transformat, iar Kelemen spune că deseori oamenii vorbesc cu ei, își spun părerea și îi apreciază. „Toată lumea vede că situația s-a îmbunătățit față de acum 3 ani. Noi nu ne oprim, așa cum nu ne-am oprit nici până acum. După această perioadă de acțiune intensă vom continua să fim în parc în fiecare noapte până în primăvară” – a declarat Kelemen.

Prioritate și zona Spitalului

Pe lângă Parcul Elisabeta, cei de la „Rara Avis” acționează și în zona Spitalului Județean. Kelemen László spune că numărul ciorilor care își fac veacul aici este de asemenea mare, așadar intervenția lor a fost necesară. „Este o chestiune de igienă, la spital sunt oameni bolnavi și este important să îi protejăm pe cât posibil. Aceste două zone sunt prioritate zero pentru noi, dar desigur că ne dorim să scăpăm de ciori în tot orașul” – a concluzionat Kelemen László.

Oameni supărați

Cei care obișnuiesc să petreacă timp în parc spun că în ultima perioadă numărul ciorilor a crescut și că păsările fac mizerie. „Seara mai bine eviți parcul pentru că te trezești cu surprize în cap. Nu știu ce s-a întâmplat, vara nu erau atât de multe păsări, dar s-au înmulțit, sau nu știu de unde au apărut. Știu că există un program de alungare a acestor ciori, sper să se rezolve situația” – ne-a declarat un bătrân.

O mamă care era în parc cu fiica ei de 3 ani ne-a spus că încearcă pe cât posibil să își ferească copilul de excremente. „Trebuie să fii cu ochii în patru. Știu că leagănele se curăță, dar tot se găsesc excremente. Și de păsări, și de câini și de pisici. Sper să se ia măsuri mai ample, iar copiii să fie în siguranță pentru că toate aceste excremente sunt pline de germeni și bacterii care pot provoca boli grave” – a declarat mama.

Proiectul de gonire a ciorilor din Sfântu Gheorghe a început în urmă cu 3 ani, iar pe atunci Primăria Sfântu Gheorghe a alocat 4.500 de euro necesari pentru echipamente.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.