Povestea tâmplarului Démes Mihály din Covasna

Când ajungi în casa lui Démes Mihály din orașul Covasna, afli că aproape orice obiect din lemn pe care-l vezi - de la statuetele de pe etajere și basoreliefuri de pe pereți la bibliotecă, masă și scaune - este creația lui. Asta pentru că Démes a fost tâmplar. Un tâmplar care, ieșind la pensie, și-a creat propria vioară. Și unul care s-a apucat de tâmplărie în ciuda dorinței tatălui său, care îl trimisese la uzina de autocamioane din Brașov. Mai multe despre povestea acestui creator de frumos care a știut să-și urmeze visul, în rândurile de mai jos.

Démes Mihaly s-a născut în 1952, la Covasna, în familia unui tâmplar, el însuși fiu de tâmplar. În școala din orașul natal a avut șansa de-a o avea profesor de desen pe artista Gazdane Olosz Ella. Profesoara a văzut talentul băiatului și i-a oferit, gratuit, lecții suplimentare de desen. Pe de altă parte, tatăl lui Mihaly era convins că artiștii sunt recunoscuți doar după moarte, așa că a insistat ca băiatul să devină meseriaș.

Cum tatăl său știa ce greutăți presupune o meserie tradițională, și-a trimis fiul la școala profesională de pe lângă uzina de autocamioane Steagul Roșu din Brașov. Tot acolo, Mihaly a fost încadrat ca rectificator. „Ca rectificator se învață ascuțirea prin așchiere a sculelor. Eu am ascuțit sculele, am reglat mașinile și între timp, când aveam liber, acolo erau fel de fel de mașini pentru prelucrarea lemnului, îmi făceam scule de sculptură, dălți și tot sculptam în timpul liber.

- Văd că îți place mai mult lemnul decât fierul, mi-a spus un maistru.

- Poate că e în sângele meu. Când eram copil, tot timpul în atelier la tata „fușeream”, după cum spunea el“.

Așa că din rectificator, Démes a devenit sculptor în echipa de modelori care făcea modele pentru matrițele pieselor de autocamioane.

 La un moment dat, a fost nevoie de emblema unui autocamion, în formă de vultur, moment în care maiștrii au apelat la talentul lui Mihaly. În paralel cu munca și înainte de a studia la Liceul Industrial de pe lângă Tractorul Brașov,  Démes Mihaly a mers la Școala Populară de Artă din Brașov, timp de doi ani. În 1980, după ce s-a căsătorit, a cerut să fie transferat la Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) din Sfântu Gheorghe, unde se căuta sculptor. Povestește că, pentru a fi angajat, a avut, ca probă, să sculpteze un picior de scaun cu frunză de acant, după un model. După ce a făcut lucrarea,  maistrul s-a dus cu piciorul de scaun la un muncitor: „O să-ți dau în cap cu el! Băiatul ăsta, din prima lucrare a făcut mai bine decât  tu în zece ani!“.

A lucrat, alături de colegii de la CPL, mobilier pentru ambasada Braziliei din București, dar și pentru firme din Franța și Germania. Când era vorba de a da un cadou de protocol în Germania, șefii săi îl rugau să le sculpteze câte o statuetă, așa că nu e de mirare că în 1981, a fost trimis într-un schimb de experiență la Târgu Mureș pentru a învăța mai multe despre sculptura în lemn a acestor obiecte de artă. Pe lângă talentul pentru sculptură, Démes se pricepea și să cânte la vioară, așa că fusese cooptat în ansamblul folcloric al CPL. Sfătuit să aibă vioara lui, tâmplarul a profitat de schimbul de experiență de la Târgu Mureș pentru a vizita fabrica de instrumente muzicale de la Reghin. Acolo, s-a dus, cu o recomandare, pentru a vedea cum se fac viorile de maestru – cele făcute manual. Acolo a primit lemn pentru a-și face propria vioară – paltin, pentru spatele viorii, molid, pentru lemnul de rezonanță din față, precum și abanos pentru limbă și chei. Din lipsă de timp, lemnul avea să îl aștepte, răbdător, timp de mai multe decenii, la loc uscat, în podul casei. În 1982 a lăsat Sfântu Gheorghe pentru Covasna natală, unde a preluat atelierul de tâmplărie al tatălui său, după care, din 1985 până în 1990, a fost profesor  la liceul industrial din Covasna. Din 1990 și până în 2012, la ieșirea la pensie, a lucrat doar în atelierul propriu de tâmplărie. A făcut mobilă, inclusiv biblioteca pe care o are și azi în casă, dar a proiectat și peste 50 de scări interioare – „dintotdeauna mi-a plăcut arhitectura” –, proiectele sale fiind ulterior semnate de către un proiectant.

În 2012, când a ieșit la pensie, și-a făcut prima vioară din lemnul pus în pod în 1980, după care a creat alte câteva instrumente, printre care niște țitere și o violă „braci“, cu care se ține ritmul în ansamblurile populare. A făcut până acum șase viori, nu pentru vânzare, ci pentru plăcerea sa. A primit felicitări, dar și sugestii de la un lutier profesionist din Austria și spune că mai are până să devină el însuși unul. Din cauza problemelor de sănătate, nu mai face mobilă masivă, dar lucrează în continuare în lemn pentru el și pentru prieteni, de la statuete până la un balansoar și mai multe sculpturi kinetice (discuri de lemn care, acționate printr-un mecanism, se rotesc, creând iluzii optice).

Copiii săi, Barna și Hanna, i-au călcat pe urme pe drumul spre frumos. Barna are mai multe afaceri, printre care un atelier de tâmplărie, în timp ce Hanna a absolvit facultatea de Film, fotografie și media la Cluj.