Dan Puric la Covasna – one man show „Suflet Românesc”
Dan Puric revine în lumina reflectoarelor cu aceeaşi forţă şi aceeaşi subtilitate binecunoscută. O izbucnire de revoltă, umor şi speranţă. O metaforă care ridică omul românesc din mizeria acestei lumi, pentru a-i dezvălui o perspectivă mistică asupra istoriei, de natură să-l facă să renască. O probă de inegalabil talent şi o excepţională virtuozitate în exprimarea artistică.
Dan Puric spune, prin pantomimă, povestea ieşirii din comunism a poporului român, a încercării lui de adecvare la sistemul occidental, cu preţul unor umilinţe şi a unor suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului.
„Dedic acest spectacol poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe va avea puterea ca odată plecat în lume să-i tămăduiască şi pe alţii.” – Dan Puric
Un spectacol pentru cei cu Suflet Românesc!
Centrul Cultural Covasna, 20 noiembrie 2014, ora 18.00
Organizator: Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu, cu sprijinul Instituţiei Prefectului judeţul Covasna
Preţ bilet: 20 lei
Informaţii si rezervări: 0744 366 586 (Florentina Teacă) sau 0744 400 076 (Florin Balea)