Curtea cu Ruine îşi aşteaptă vizitatorii începând de vineri
Expoziţia de Turism 2017, „Curtea cu Ruine – meleaguri, gusturi, călătorii” îşi va deschide porţile de vineri, 28 aprilie şi până duminică, 23 aprilie. În cadrul evenimentului, care se va desfăşura în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe şi ca parte a seriei de evenimente reunite sub genericul „Anul turismului în judeţul Covasna”, vizitatorii vor putea gusta din bucatele gastronomice specifice zonei.
La conferinţa de presă de lansare a evenimentului, Knop Ildikó, unul dintre coordonatorii programului din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, a spus că acesta este un eveniment mult aşteptat de cetăţenii oraşului, iar programul acestuia este diversificat, astfel încât să fie pe placul tuturor. Curtea cu ruine – care va oferi posibilitate binevenită de a prezenta colecţia de valori din Ţinutul Secuiesc şi din zonă – va prinde viaţă la sfârşitul acestei săptămâni printr-o colaborare amplă între Consiliul Judeţean Covasna, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Camera de Comerţ şi Industrie Covasna, clusterul „Managementul Destinaţiei Turistice Ţinutul Secuiesc” şi Asociația Unităţilor de Alimentaţie Publică Sfântu Gheorghe.
În perioada zilelor oraşului, curtea de ruine aflată în spatele bisericii unitariene este animată de viaţă începând din 2012, la început sub denumirea de „Strada noastră”, apoi „Piaţa ne aparţine” sau „Strada judeţelor înfrăţite”, toate servind aceluiaşi scop, acela de a oferi pentru judeţele înfrăţite cu judeţul Covasna, oraşele înfrăţite cu municipiul Sfântu Gheorghe şi, bineînţeles, pentru gazde, oportunităţi de a se putea prezenta din punct de vedere cultural şi gastronomic şi, de asemenea, de a le oferi posibilitate de recreere şi de a stabili relaţii profesionale.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, anul acesta, Curtea cu Ruine îşi aşteaptă vizitatorii, fiind reorganizată într-o nouă concepţie. „Într-un stil nou, evenimentul evocă atmosfera pub-urilor ruină – devenite tot mai răspândite şi populare atât în ţările vestice, cât şi la noi. În cadrul târgului de turism, pe lângă expozanţii locali, îşi vor prezenta oferta gastronomică şi turistică a regiunii lor expozanţi din opt judeţe înfrăţite, printre care Veszprém, Zala, Békés, Csongrád, Jász-Nagykun-Szolnok, Szabolcs-Szatmár-Bereg, Heves din Ungaria, iar judeţele Hunedoara şi Sibiu, printr-un stand comun. Doar 8-9 la sută dintre turiştii care vizitează judeţul Covasna provin din Ungaria, scopul nostru este acela de a majora acest procent. Evenimentul de la sfârşitul acestei săptămâni va oferi un bun prilej de a prezenta oaspeţilor din Ungaria ofertele noastre turistice” – a declarat Tamás Sándor.
În cadrul acestui târg de turism, ofertele turistice şi gastronomice vor fi promovate în mod uniform. Potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, dincolo de faptul că 2007 este „Anul turismului în judeţul Covasna”, s-a stabilit încă din 2015, în cadrul Programului „Potsa”, că turismul poate constitui un debuşeu pentru judeţul nostru. În ultimii ani, s-au depus eforturi pentru consolidarea acestui sector economic, acest târg de turism fiind rezultatul acestora. În cadrul târgului de turism „Curtea cu ruine”, îşi vor promova ofertele turistice şi gastronomice 24 de expozanţi din judeţele Harghita şi Mureş, precum şi asociaţiile de turism din Ungaria. „Am încercat să includem în oferta turistică toate mâncărurile şi băuturile specifice regiunii noastre. Vizitatorii vor putea gusta, timp de trei zile, din pâinea produsă la faţa locului a firmei Diószegi, care a câştigat pâinea anului, dar va fi prezent şi producătorul de bere Igazi Csíki sör, şi, bineînţeles, va fi şi kürtőskalács făcut în mod tradiţional, pe jar. Curtea cu ruine va constitui atracţia principală a ediţiei din acest an a Zilelor Sfântu Gheorghe.”
În cele trei zile, în bucatele oferite vom regăsi gustul specific al mâncărurilor preparate de bunicile noastre. Meniul bogat va fi alcătuit şi preparat de către patru membri ai Asociaţiei Unităţilor de Alimentaţie Publică Sfântu Gheorghe. Acesta va cuprinde: supă de cartofi cu cârnaţi şi cu ouă, fasole bătută, plăcintă cu vişine, foietaj cu mere, dar şi „vargabéles”, o specialitate de tăiţei şi brânză de vaci, ciorbă de fasole boabe cu salată şi altele.
László Endre, preşedintele clusterului „Managementul Destinaţiei Turistice Ţinutul Secuiesc”, a explicat: „În timpul evenimentului, vom realiza un sondaj privind cele mai preferate mâncăruri tradiţionale, stabilind astfel compoziţia meniului oferit în curtea cu ruine. Scopul nostru este acela de a încuraja unităţile de alimentaţie publică să introducă în meniul lor mâncăruri tradiţionale.”
Pe lângă o ofertă gastronomică, Târgul de turism „Curtea de ruine” ce se va desfăşura în perioada 28–30 aprilie 2017, aşteaptă pe cei interesaţi cu prezentări menite să popularizeze meşteşugurile populare şi cu diferite programe scenice (muzică de stradă, de fanfară, muzică populară şi uşoară, recitări de poezii).
(Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna)