ACTUALITATE 31 octombrie 2016

Cursuri gratuite de prim ajutor pentru liderii de tineret covăsneni

de Iulia Drăghici - Taraș | 1044 vizualizări

Crucea Roşie Covasna organizează cursuri de prim ajutor gratuite pentru liderii de tineret din judeţul nostru. Înscrierile la proiectul numit „Do it now” se fac până în 4 noiembrie la coordonatorul programului Opra Zsófia-Szende, prin e-mail-ul opraszende@gmail.com sau la numărul de telefon: 0766451169.

„Ne adresăm oamenilor care lucrează cu tineri, fie că vorbim despre asociaţii sau chiar instituţii. (...) Am gândit acest proiect în ideea că aceşti oameni lucrează cu foarte mulţi tineri, organizează şi evenimente sau diferite cursuri şi cred că este foarte important ca liderii tinerilor să fie formaţi în acordarea primului ajutor de bază. (...) Este o ocazie foarte bună pentru ei să beneficieze gratuit de aceste cursuri, prin care vor obţine la final şi certificat de acordare a primului ajutor”, ne-a declarat Opra Zsófia-Szende.

Cursurile vor fi predate în două limbi, atât română, cât şi maghiară, separat. În afara proiectului, un curs de prim ajutor predat la Crucea Roşie Covasna costă 150 de lei.

Startul înscrierilor la „Do it now” s-a dat vineri, 28 octombrie, şi deja 5 persoane s-au înscris pe listele de participanţi. Este util de menţionat de asemenea că nu există un număr limită de participanţi.

Proiectul, în valoare de 1.500 de lei, este finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Covasna. Potrivit coordonatorului de proiect, din banii câştigaţi se va achiziţiona un videoproiector, necesar cursurilor de prim ajutor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.