Cultura aduce 7,4 milioane de lei în Covasna [VIDEO]
Banii vor fi folosiţi pentru refacerea unor obiective prin Planul Național de Restaurare.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat ieri, la Sfântu-Gheorghe, că ministerul pe care-l conduce va finanța în acest an 24 de obiective în județul Covasna, suma totală în acest sens ce va fi direcționată către acestea ridicându-se la 7,4 milioane de lei în 2012. Banii cuprind refacerea unor obiective prin Planul Național de Restaurare, aici fiind vorba atât despre investiții ce vor începe anul acesta cât și despre investiții aflate deja în curs de derulare.
Bani pentru aniversarea a 25 de ani de la înființarea TAM
Printre obiectivele care vor primi finanțare de la Ministerul Culturii se numără biserici ori clădiri cu importanță istorică, cum ar fi clădirea fostului Hotel Hungaria din Sfântu-Gheorghe. În plus, Ministerul condus de Kelemen Hunor se va implica și în finanțarea unor evenimente culturale importante ale acestui an: Bienala Reflex a Teatrului Tamasi Aron sau Festivalul Muzicii de Stradă. În acest context, Kelemen Hunor a declarat că Ministerul Culturii va sprijini financiar și aniversarea celor 25 de ani de la înființarea Teatrului Andrei Mureșanu.
„A fost depus la Minister un proiect în acest sens și cu siguranță vom susține acest eveniment, știm despre ce este vorba, chiar și primarul Antal Arpad a insistat în acest sens”, a declarat Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor a venit la Sfântu-Gheorghe pentru a lua parte la omagierea lui Bod Peter – preot și scriitor, al cărui nume este purtat astăzi de Biblioteca Județeană, un obiectiv în a cărui modernizare Ministerul Culturii s-a implicat direct prin finanțare. De altfel, cărturarul Bod Peter, născut în județul Covasna la Cernatul de Sus în urmă cu 300 de ani, va fi omagiat în județul nostru pe parcursul acestui întreg an. Organizatorii acțiunilor – autorități locale precum și conducerea Bibliotecii Județene Bod Peter, doresc să readucă în atenția publicului personalitatea și opera autorului, Biblioteca Județeană din Sfântu-Gheorghe urmând să editeze inclusiv o biografie a acestuia. În plus, în cadrul omagierii lui Bod Peter sunt prevăzute mese rotunde, întâlniri, vizionări de filme documentare, lansări de carte, precum și o întâlnire inedită în luna iulie, la Cernat, a tuturor familiilor care poartă numele Bod. În toamna acestui an va fi dezvelită și o statuie a lui Bod Peter, manifestări legate de omagierea acestuia urmând să aibă loc și la Budapesta, Târgu-Mureș sau Aiud.