ACTUALITATE 16 aprilie 2021

Cu test PCR pozitiv la control în Policlinică; polițiștii au deschis dosar penal

de Daniela Luca | 1349 vizualizări

Reprezentanții SJU spun că pacientul a plecat rapid și că nu au mai anunțat autoritățile

Un bărbat infectat cu coronavirus, testat pozitiv, s-a prezentat săptămâna aceasta la un consult la Policlinica Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Sfântu Gheorghe. Acesta a trecut de triajul medical făcut la intrarea în instituție. Reprezentanții unității spitalicești condamnă gestul bărbatului, însă nu l-au dat pe mâna oamenilor legii. După apariția informațiilor cu privire la acest caz în spațiul public, polițiștii s-au autosesizat și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. 

Bărbatul a ascuns faptul că este purtător al virusului, deși cu două zile înainte își făcuse un test PCR chiar prin laboratorul de la SJU, care a ieșit pozitiv. 

„Luni avea un test PCR pozitiv și miercuri s-a prezentat la consult la Policlinică. La triaj bineînțeles că a negat absolut tot. A fost condus la cabinetul de specialitate unde avea programarea și acolo s-a observat, în calculator, că acest pacient cu două zile înainte era pozitiv, deci ar fi trebuit să stea în izolare, acasă. Fiind întrebat de ce a făcut așa ceva, a spus că el de o lună de zile s-a programat și are nevoie de acest consult. Am observat acest lucru doar datorită faptului că testul PCR l-a făcut la laboratorul nostru, deci în calculator ne-a apărut că are un test pozitiv. Dacă îl făcea în altă parte, în oraș sau în alte laboratoare, nu aveam de unde să știm. Responsabilitatea ar trebui să fie un pic mai mare, pentru că acest pacient a intrat în policlinică, a intrat în cabinet. Acolo trebuia dezinfectat totul, deci ne-a cauzat multiple neplăceri”, a spus miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Covasna, dr. Roșu Mátyás.

Reprezentanții SJU spun că pacientul a părăsit rapid Policlinica și că nu au avut timp să ia măsurile necesare. 

„Bineînțeles că de acum încolo trebuie să anunțăm poliția. Este un caz penal până la urmă, părerea mea. N-am luat măsuri, într-adevăr, și poate că ar fi fost bine”, a mai adăugat dr. Roșu Mátyás. 

Oamenii legii s-au sesizat însă după apariția informațiilor cu privire la acest caz în spațiul public.  

„În urma apariției în spațiul public a informațiilor referitoare la acest caz, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. În continuare se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, ne-a transmis joi IPJ Covasna. 

Managerul SJU Covasna îndeamnă la mai multă responsabilitate 

În acest caz pacientul avea la îndemână și alte soluții, spune managerul SJU, András-Nagy Róbert, care totodată a ținut să reamintească de faptul că e nevoie de mai multă responsabilitate din partea cetățenilor.  

„Suntem spital, nu suntem jandarmii oamenilor, dar totuși, cum și aparținătorii, cum și pacienții, și pe bună dreptate, așteaptă o responsabilitate din partea noastră, din partea colegilor medici, din partea asistenților, la fel așteptăm și noi. Noi nu am refuzat niciodată unui pacient, indiferent dacă este COVID sau non-COVID, o consultație. Trebuia să sune doar la policlinică și să reprogramăm sau dacă era atât de grav atunci se putea interna în zona de Chirurgie COVID. Avem pacienți de urologie care s-au internat. Este și posibilitatea consultațiilor de telemedicină. Deci erau trei variante”, a punctat, în cadrul conferinței de presă, András-Nagy Róbert. 

În Ordonanța de urgență nr. 28/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal se arată că nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, în timp ce nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

„Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, se mai specifică în ordonanța nr.28/2020. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.