ACTUALITATE 17 octombrie 2025

Sfântu Gheorghe: tot mai puțini copii găsiți cerșind singuri, dar fenomenul continuă alături de adulți

de Daniela Luca | 653 vizualizări

Ați pățit să stați la o cafea în centrul orașului sau să mergeți la piață și să se apropie un copil care vă cere bani? Potrivit datelor Poliției Locale Sfântu Gheorghe, astfel de situații sunt tot mai rare în ultimii ani, însă fenomenul nu a dispărut complet.

Dacă în 2015 Centrul de primire în regim de urgență de pe strada Borvíz prelua 24 de copii găsiți cerșind singuri, în 2017 au fost 30, iar în 2020 doar trei. În 2024 și 2025 nu a mai fost nevoie de nicio intervenție de acest fel.

Autoritățile spun însă că, tot mai des, copiii cerșesc împreună cu adulți, cel mai probabil părinți sau rude. În aceste cazuri, Poliția Locală colaborează cu Direcția de Asistență Socială pentru a verifica situația familială și pentru a preveni exploatarea minorilor.

Minorii surprinși cerșind fără însoțitor sunt duși la Centrul de primire în regim de urgență, unde primesc îngrijire temporară până la identificarea părinților. Cei mai mulți provin din zonele Őrkő și Hetea, se arată într-un comunicat.

Chiar dacă numărul copiilor găsiți cerșind singuri a scăzut, prezența lor alături de adulți arată că problema nu a dispărut. Fenomenul ar trebui să rămână un semnal de alarmă pentru comunitate și pentru instituțiile care trebuie să protejeze copiii vulnerabili.

Chiar dacă statisticile Poliției Locale Sfântu Gheorghe arată o scădere a numărului de copii găsiți cerșind singuri, rămâne întrebarea: este aceasta o dovadă că situația s-a îmbunătățit cu adevărat sau doar că am învățat să nu mai vedem fenomenul? 

Poliția Locală Sfântu Gheorghe reamintește că persoanele care observă copii nesupravegheați sau implicați în activități de cerșetorie pot sesiza aceste cazuri la numărul gratuit 0800 800 767.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.