COVID-19 la final de săptămână: 53 de noi cazuri raportate
În ultimele trei zile din săptămâna trecută la nivelul județului Covasna au fost raportate 53 de cazuri noi de COVID-19. În aceeași perioadă, s-au vindecat 11 persoane și nu s-au înregistrat decese, conform Prefecturii Covasna. S-au administrat și 669 de doze de vaccin anti-COVID. Incidența la nivelul județului a crescut și a ajuns astfel la 0,62/1.000.
Vineri au fost raportate de către autorități 18 cazuri noi de COVID-19, sâmbătă 29 și duminică 6.
În județ sunt active 140 de cazuri de infectări cu virusul SARS-COV-2.
„În nicio localitate incidența raportată la mia de locuitori nu depășește 3 unități;
În 26 de UAT-uri incidența este mai mică de 3 la mie, astfel: 13 persoane sunt infectate la Zagon (2,55), 6 la Boroșneu Mare (1,83), 3 la Arcuș (1,75), 4 la Belin (1,21), 5 la Zăbala (1,07), 1 la Dalnic (1,06), 1 la Comandău (1,05), 4 la Barcani (1,00), 8 la Întorsura Buzăului (0,85), 4 la Ghelința (0,77), 3 la Cernat (0,74), 8 la Covasna (0,73), 44 la Sfântu Gheorghe (0,69), 1 la Chichiș (0,67), 6 la Baraolt (0,67), 3 la Sânzieni (0,65), 3 la Bățani (0,63), 3 la Sita Buzăului (0,62), 1 la Poian (0,58), 1 la Vârghiș (0,58), 1 la Bodoc (0,39), 2 la Brăduț (0,39), 7 la Târgu Secuiesc (0,35), 1 la Cătălina (0,30), 1 la Brețcu (0,29) și 1 la Ojdula (0,27).
În celelalte 19 UAT-uri nu sunt înregistrate persoane infectate cu Sars-CoV-2”, a informat duminică Prefectura Covasna.
Încă 669 de persoane au fost vaccinate
De joi până vineri au fost imunizate 234 de persoane, de vineri până sâmbătă 270 și de sâmbătă până duminică 165. Majoritatea vaccinărilor au reprezentat doza a treia.
„Numărul de doze administrate în centrele disponibile pe raza județului de la începutul campaniei până azi este 116422 din care 41088 de inoculări sunt de rapel. De asemenea cele 15264 vaccinări sunt vaccinuri complete nu necesită rapel (dintre acestea 171 sunt doze Booster, incluse în numărul total de inoculări de rapel). Persoane care au efectuat doza a 3-a: 14102”, a mai transmis Prefectura Covasna.
Duminică, la nivel național s-au raportat 4.712 cazuri noi de COVID-19 și au fost raportate 14 decese asociate acestei boli.
Sursa foto: unsplash.com