Cosmonautul de legendă Dumitru Prunariu vine la APChat
Întâlnirea cu publicul covăsnean a singurului român care a ajuns în spaţiul cosmic va avea loc pe 28 ianuarie la Sfântu Gheorghe
Seria de evenimente culturale lansate în toamna anului trecut de Asociația pentru Comunitate sub denumirea APChat continuă și în 2016. Ajuns deja la cea de-a IV-a ediție, evenimentul va prilejui și în continuare întâlnirea publicului covăsnean cu personalități din lumea culturală, artistică, științifică sau sportivă.
După ce s-au întâlnit pe rând cu Alexandru Mironov, Aurora Liiceanu și Ion Besoiu, toți cei interesați să stea față în față cu oameni care excelează într-un anumit domeniu vor avea prilejul unic de a purta discuții live cu primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, pe tema „Călătorie în Cosmos”.
Misiunea cosmică în care a fost implicat Dumitru Prunariu, cunoscută sub denumirea Soiuz 40, a avut loc în anul 1981, a durat 7 zile, 20 de ore, 41 de minute și 52 de secunde și a fost parte din programul Interkosmos, inițiat de URSS. Acest program sovietic presupunea recrutarea unor cercetători cosmonauți de elită din statele socialiste care să plece împreună cu cosmonauți ruși în diferite misiuni de explorare a spațiului cosmic.
„Zborul cosmic mi-a schimbat radical viața”
Experiența pe care celebrul cosmonaut a avut-o în 1981 i-a schimbat în mod cert destinul, dar și perspectiva asupra lumii. „Am fost întotdeauna un pământean oarecare. Normal că zborul cosmic mi-a schimbat radical viața. Dimensiunea internațională pe care mi-a oferit-o acest domeniu de activitate este alta. Mă aflu în diferite poziții de unde să îmi exprim un punct de vedere, de unde să pot lua decizii, să pot să influențez numeroase activități”, spunea Dumitru Prunariu într-un interviu acordat postului de radio Europa FM.
Pe acest om special îl va putea întâlni publicul joi, 28 ianuarie, de la ora 18:30 în amfiteatrul Extensiei Sfântu Gheorghe a „Universității Babeș-Bolyai”, partener constant al evenimentului APChat. Profitând de acest prilej unic, oamenii vor putea afla de la Dumitru Prunariu cum se vede lumea terestră din Cosmos, care sunt sentimentele care l-au încercat în timpul celor 7 zile petrecute la distanță de Pământ, cum se percepe Universul după ce începi să îl pătrunzi fizic și prin ce prismă se mai vede umanitatea cu problemele și frământările ei după ce ai venit în contact cu imensitatea spațiului extraterestru.
Carte-cadou pentru abonaţii „Observatorului de Covasna”
Și, pentru ca aventura să continue și după întâlnirea din 28 ianuarie, ziarul „Observatorul de Covasna”, în calitatea sa de partener media al Asociației pentru Comunitate, a pregătit o surpriză editorială pentru toți abonații săi. Aceștia vor primi cadou cartea „Dumitru Prunariu – biografia unui cosmonaut”, scrisă de Annie Muscă, despre care cosmonautul a afirmat că este prima carte adevărată care s-a scris vreodată despre el.
Publicată de Editura Adevărul, cartea spune în peste 300 de pagini povestea vieții unui om al cărui destin se detașează net de cel al miliardelor de oameni de pe planetă. Scrisă într-un stil literar, plăcut la lectură, biografia lui Prunariu așterne în fața ochilor cititorilor o lume altfel, la care niciun alt mijloc de informare de tipul internetului sau al televiziunii nu ar putea deschide accesul, căci autoarea a introdus și o multitudine de gânduri împărtășite de cosmonaut însuși. „De copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii și simțeam că plutesc peste munți, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălțimile infinite. În final, am ajuns să zbor în Cosmos. Visele împlinite sunt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieții, o iradiere benefică. În Cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăși planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poți aprecia direct, la adevărata ei valoare și măreție, are și o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni și de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor și activităților terestre. Cu toate că nu ești singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simți dintr-odată rupt de ambientul tău natural în care te-ai născut și dezvoltat”, sunt cele câteva dintre gândurile pe care cosmonautul le împărtășește în paginile cărții cu toți cei curioși să afle lucruri pe care foarte puțini oameni din istoria umanității au avut prilejul de a le trăi, simți și experimenta.
Prin urmare, toți cei care nu au reușit să se aboneze la ziarul „Observatorul de Covasna”, mai au timp să o facă până în luna februarie, când cotidianul vine cu noi oferte pentru cititorii săi fideli. Lunar, abonații vor primi în dar o carte și vor beneficia și de informații tematice cuprinse în câte un supliment în care se vor aborda pe rând teme de interes general cum ar fi: auto, nunţi, Casa ta, turism, sport, jocuri de vacanță, sănătate, culinar şi altele.
Ca și la edițiile anterioare, intrarea la eveniment este liberă, datorită companiei Autoliv – cel mai important angajator din județ, care este sponsorul seriei de evenimente APChat.