Copil călcat pe trecerea de pietoni de o șoferiță de 71 de ani
Șoferița l-a dus pe copil acasă și apoi și-a continuat drumul
Sâmbătă seară, în jurul orei 21:20, un minor de 11 ani care traversa strada pe trecerea pentru pietoni, în zona intersecției dintre străzile Ciucului și Grigore Bălan, a fost surprins și accidentat de un autoturism. Șoferul l-a transportat pe copil cu mașina până în zona unde acesta locuiește, apoi a plecat, fără a anunța autoritățile despre producerea evenimentului.
Ulterior minorul s-a prezentat, împreună cu mama acestuia, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean unde, în urma investigațiilor, medicii au stabilit că acesta a suferit leziuni grave ca urmare a accidentului rutier.
Polițiștii au demarat verificările și au identificat mașina implicată, precum și pe conducătorul auto, o femeie în vârstă de 71 de ani. Aceasta este cercetată acum pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Oamenii legii le reamintesc șoferilor că au obligația legală de a anunța autoritățile despre orice eveniment rutier în care sunt implicați, mai ales dacă acesta s-a soldat cu victime. Părăsirea locului accidentului fără încuviințarea autorităților care desfășoară cercetarea la fața locului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Sursa: IPJ Covasna.