ACTUALITATE 14 aprilie 2014

Conturile Primăriei Valea Crişului, blocate din cauza datoriilor

de Monica Vrânceanu | 901 vizualizări

Conturile Primăriei Valea Crişului au fost blocate, după ce autorităţile locale au acumulat arierate în valoare de 2 milioane de lei. În aceste condiţii, nimeni nu ştie deocamdată cum anume va reuşi Primăria să efectueze plăţi în perioada următoare, în vreme ce chiar şi salariile bugetarilor sunt în pericol.

Primarul comunei, Kissgyörgy Sándor, susţine că a „moştenit” datoriile de la fostul primar, însă trecând peste asta, situaţia e cu atât mai gravă cu cât la bugetul comunei intră anual 150.000 de lei, deci nici nu poate fi vorba despre a se reuşi prea curând plata acestor datorii.

„Datoriile s-au făcut pentru realizarea reţelei de apă din Valea Crişului dar şi pentru extinderea Şcolii generale. Pentru prima parte, se pare că vom primi ceva bani de la Guvern pentru a continua ce mai e de făcut, însă pentru lucrările efectuate la Şcoală executantul ne-a dat în judecată şi instanţa ne obligă să plătim ce a fost făcut. Bineînţeles, de ce s-au început aceste lucrări, dacă nu a existat siguranţa că vor fi şi bani pentru a fi plătite? Pentru că aşa e în ţara asta, evident, ţi se promite ceva şi apoi banii nu mai vin, orice autoritate locală ştie cum se întâmplă în cazurile astea”, spune primarul.

Kissgyörgy Sándor spune că a solicitat ajutorul altor autorităţi, inclusiv al celor judeţene, rămânând de văzut ce se va întâmpla în viitor.

„Suntem blocaţi, nu putem face nicio plată, nimic. Salariile le-am dat în martie, cum le vom da luna asta nu ştim deocamdată, la fel cum nu ştim nici cum vom plăti utilităţi şi alte facturi. Stăm pe loc din cauza datoriilor, în loc să ne dezvoltăm”, a mai spus primarul, care speră ca totuşi problema să se rezolve cât mai curând, spre binele comunei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Kviatkovski, 15 aprilie 2014
Siiii...pana la urma mai vreti autonomie ?Si asta-i doar inceputul.Cat despre primar ce sa mai comentez ?Primaria nu-i padure sau sac fara fund.Cum dracu ajung unii primari cand ei habar n-au cu ce se citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.