Continuă demersurile pentru cărți funciare noi gratuite în 19 localități covăsnene
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OPCI) Covasna a anunțat că a încheiat contracte de finanțare cu 19 localități covăsnene pentru înregistrarea imobilelor pe sectoare cadastrale. Suma acestor finanțări se ridică la 4,8 milioane de lei.
După semnarea contractelor, autoritățile locale au timp 60 de zile să găsească firmele care să ducă la bun sfârșit lucrările de cadastrare. Finanțarea acestor demersuri se realizează prin Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
„Pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, UAT-urile care au semnat contracte de finanțare cu OCPI Covasna trebuie să găsească prestatori în termen de 60 de zile. ANCPI va efectua plățile către primării după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate.
În cadrul celei de-a noua etape de finanțare a PNCCF (n. red.: Programul Național de Cadastru și Carte Funciară), fiecare UAT eligibil poate primi până la 320.000 de lei pentru înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției CovasnaMedia și Observatorul de Covasna.
Opt localități covăsnene au primit în această etapă finanțări de 160.000 de lei fiecare, în vreme ce altele 11 au primit finanțări de câte 320.000 de lei.
„Localitățile Aita Mare, Arcuș, Bixad, Brăduț, Chichiș, Ghelința, Valea Mare, Zăbala au încheiat contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu OCPI Covasna în valoare de 160.000 lei fiecare, iar UAT Belin, Bodoc, Brateș, Covasna, Dobârlău, Estelnic, Ghidfalău, Ilieni, Poian, Târgu Secuiesc și Zagon în valoare de 320.000 lei fiecare”, conform aceluiași comunicat de presă.
În majoritatea zonelor din județ se desfășoară lucrări de înregistrare a imobilelor, iar la final cetățenii vor primi cărți funciare pentru imobilele și terenurile pe care le dețin.
„În prezent, din totalul de 45 UAT-uri din județul Covasna, în 32 localități (Aita Mare, Arcuș, Bățani, Belin, Bixad, Bodoc, Boroșneu Mare, Brateș, Brăduț, Brețcu, Catalina, Cernat, Chichiș, Covasna, Dalnic, Dobârlău, Estelnic, Ghelința, Ghidfalău, Hăghig, Ilieni, Malnaș, Moacșa, Ojdula, Ozun, Poian, Târgu Secuiesc, Turia, Sânzieni, Valea Mare, Zagon, Zăbala) se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale”, au mai transmis cei de la OCPI Covasna.
PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor terenurilor și clădirilor din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, aproximativ 313 milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor, conform OCPI Covasna.
În județul Covasna, comuna Reci este prima care a finalizat în totalitate acest demers, de înregistrare sistematică a tuturor terenurilor și clădirilor. Anul trecut, aproape 7.000 de cărți funciare noi au ajuns la locuitorii comunei covăsnene.
Sursa foto: ancpi.ro