Concursul național „Pui de brad” revine la Întorsura Buzăului: s-au înscris 25 de echipaje
Curtea Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului se va transforma, timp de câteva zile, într-o adevărată tabără, plină de corturi și de forfota tinerilor participanți. În zona Buzaielor, se vor auzi râsete, pași grăbiți și încurajări. Concursul național interdisciplinar „Pui de brad” se desfășoară anul acesta între 22 și 26 iunie, și reunește 25 de echipaje de elevi, atât din țară, cât și din Republica Moldova.
Timp de cinci zile, tinerii, organizați în echipe de câte patru și coordonați de un cadru didactic însoțitor, vor lua parte la o serie de activități educative și recreative desfășurate în mijlocul naturii. Concursul cuprinde 18 probe interdisciplinare, grupate în domenii precum educația cultural-artistică, sportiv-turistică și tehnico-științifică.
Participanții vor fi împărțiți pe categorii de vârstă (11-13 ani, 14-16 ani, 17-19 ani), iar la final vor fi întocmite clasamente atât pe probe individuale, cât și pe categorii generale.
Printre cele mai provocatoare activități se numără orientarea sportivă (atât pe timp de zi, cât și noaptea), alpinismul, montarea corectă a cortului sau tetratlon. Tinerii vor demonstra nu doar abilități fizice, ci și spirit de echipă, creativitate și cunoștințe teoretice, în probe precum turism sportiv și supraviețuire, ecologie, creație artistică și dans. De asemenea, evenimentul include și activități tematice cu scop educativ, precum prevenirea consumului de droguri sau protejarea mediului.
Concursul se desfășoară în mai multe locații devenite deja tradiție pentru „Pui de brad” din județele Covasna și Buzău: Clubul Copiilor din Întorsura Buzăului, Baza sportivă și de agrement din Comuna Barcani, Tabăra din satul Crasna, Masivul și Lacul Siriu, Masivul Ciucaș, precum și Valea Zimbrilor din Vama Buzăului.
„Este o acțiune tradițională pentru zonă, județ și țară, activitate educativă la care au fost invitate și au participat de-a lungul timpului mai toate județele țării, dacă nu chiar toate, dar și reprezentanți din țările vecine”, se arată în regulamentul oficial al concursului.
Conform organizatorului, profesorul Alexandru Renga, ediția din acest an reunește echipe din județele Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Suceava, Tulcea, Vâlcea, București și Republica Moldova.
Pe durata concursului, participanții vor fi cazați în corturi amplasate în curtea Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului, dar și în spațiul alăturat, din curtea Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu”. O parte dintre elevi vor fi găzduiți și în incinta clubului, iar mesele vor fi asigurate prin sistem de catering.
Concursul „Pui de brad” are se desfășoară de peste patru decenii. A fost conceput în anul 1984 de profesorul Alexandru Renga, un cadru didactic dedicat, apreciat de generații întregi de elevi, care îl cunosc sub numele de „Profu”. Evenimentul a fost gândit ca un mod de a atrage elevii către sport, orientare turistică, științele naturii și protecția mediului. De atunci, competiția a evoluat într-un proiect educațional de amploare, recunoscut la nivel național. La ediția din 2024, peste 100 de elevi din toate județele țării au fost prezenți la Întorsura Buzăului.