ACTUALITATE Acum 2 ore, 13 minute

Concursul „Cea mai frumoasă casă împodobită” de la Întorsura Buzăului revine cu un premiu de 1.500 de lei

de Ștefania Găvăneci | 197 vizualizări

Dacă treci zilele acestea prin Întorsura Buzăului, e imposibil să nu observi cum orașul a început să strălucească. De șase ani încoace, localnicii au transformat împodobitul caselor într-o competiție plină de căldură, unde miza nu este doar „cel mai frumos balcon” sau „cea mai luminoasă curte”, ci șansa de a ajuta pe cineva aflat la nevoie. Concursul „Cea mai frumoasă casă împodobită” a revenit și în acest an. 

Regulile sunt deja cunoscute de toată lumea: îți pozezi casa, urci fotografia în comentariile postării de pe pagina de Facebook a primarului Raul Urdă și aștepți voturile vecinilor sub formă de like-uri.

Știm că fiecare își împodobește casa pentru bucuria Nașterii Domnului, nu neapărat pentru acest premiu, dar dorim să-i felicităm pe cei care au ales să doneze premiul pentru o cauză nobilă!”, se arată în anunțul primarului. 

Miza este un premiu de 1.500 de lei, oferit de consilierii locali USR, Ovidiu Baniță, Călin Strîmbeanu, Cristi Suciu, Ioan Comăniță și Raul Urdă. Există însă și câteva criterii obligatorii de participare. Locuințele înscrise trebuie să fie proprietate personală și să fie situate pe raza orașului Întorsura Buzăului.

Marele câștigător va fi desemnat la jumătatea lunii viitoare, pe data de 15 ianuarie 2026, după ce se va trage linie și se vor număra toate aprecierile primite de la comunitate.

Ediția de anul trecut a demonstrat că acest concurs nu este doar despre estetică, ci despre speranță. Familia Salca din Scrădoasa a arătat ce înseamnă solidaritatea adevărată. După ce au câștigat votul publicului cu peste 560 de like-uri, Aurelian și Mădălina nu s-au gândit nicio secundă să păstreze premiul. Banii au ajuns la micuțul Ștefan Flavius, un băiețel de din Sita Buzăului care avea nevoie de mai multe operații la inimă. 

Sursa foto: Raul Urdă/ Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.