ACTUALITATE 10 mai 2023

Gata hibernarea! Începe un nou capitol din „conflictul om-urs”

de Daniela Luca | 9414 vizualizări

Alarma s-a dat nu doar în Micfalău, ci și în alte localități din județ

Comuna Micfalău pare să fie „unsă cu miere” pentru urși. Doar în ultima săptămână locuitorii au văzut cinci exemplare diferite în zonă. Asta după ce săptămâna trecută unul dintre ei a intrat într-o gospodărie din sat și a ucis trei oi și doi miei. Autoritățile locale se tem că nu vor mai face față dacă situația va continua în același ritm. În același timp, îi îndeamnă pe cei care văd animalul sălbatic să sune la 112.​ Mamiferele și-au făcut simțită prezența în ultima lună și în alte localități din județ, printre care Sita Buzăului, Vâlcele și Cernat, iar jandarmii covăsneni au intervenit de 20 de ori de la începutul anului pentru a goni urșii din localități. 

În cazul ursului din Micfalău care a atacat animalele domestice săptămâna trecută, în cursul zilei de miercuri, primarul din localitate spune că animalul sălbatic s-a întors a doua zi, iar după ce a fost gonit, nu a mai fost văzut. La începutul acestei săptămâni, un alt exemplar a fost văzut în localitate, în apropierea izvorului de apă minerală. 

„Acolo unde am văzut din nou ursul este o zonă foarte frecventată de oameni, pentru că acolo merg să își ia apa minerală. Vin persoane din Brașov, din Baraolt și foarte multă lume se plimbă pe acolo. Chiar am avut comisia de evaluare a pagubelor pentru primul caz și atunci medicul veterinar a fost apelat că o ursoaică de aproximativ doi ani este în grădina cuiva. Ne-am deplasat la fața locului și am încercat să o prindem prin tranchilizare și ulterior pentru relocare, dar ne-a scăpat. A fugit. După aceea, ne-a fost semnalată prezența unui alt urs. Tot o ursoaică, dar cu doi pui, la fel, în zona apei minerale. Așa se pare că va fi un an plin de evenimente. Oamenilor le este frică”, ne-a spus primarul Demeter Ferenc. 

Oamenii sunt rugați să sune la 112 atunci când văd sălbăticiunea, pentru că este nevoie de ajutor și din partea autorităților, a mai precizat edilul.

„Noi trei, cei din comisie, medicul veterinar, un vânător și eu, nu putem să facem față. Când oamenii sună la 112, vine Jandarmeria și gonesc și ei ursul. Dacă azi prindeam ursul, primea un număr în ureche și puteam să transportăm ursoaica într-o altă zonă, mai îndepărtată de sat. Dacă revenea, aveam voie să o împușcăm”, a mai spus primarul. 

Ministerul Mediului a stabilit iniţial o cotă de recoltare de 14 urşi la nivelul judeţului pentru anul curent, dar recent a suplimentat numărul cu încă şapte, informează conducerea Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna. 

„În zona Micfalăului, într-o săptămână, noi am văzut cinci exemplare de urși. Ce înseamnă șapte urși pentru județul acesta? Chiar recent discutam cu cineva care îmi spunea că înainte de 1 Mai ieșeau oamenii la iarbă verde, mai mergeau cu cortul în pădure, iar acum nu au curaj să iasă seara pe străzi”, a mai adăugat Demeter Ferenc.

Alte localități din județ în care urșii și-au făcut apariția

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, spune că Micfalău nu este singura localitate din județ în care oamenii trăiesc sub permanenta amenințare a animalului sălbatic.

Acesta a adăugat că, începând din acest an, Guvernul a stabilit o nouă modalitate de acordare a despăgubirilor, pentru pagubele provocate de animalele sălbatice, proprietarilor de animale sau de culturi agricole, respectiv, de gospodării. 

Cei afectați trebuie să depună cererile de despăgubire la primăria din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia a avut loc incidentul, iar deciziile de despăgubire și plata sumelor stabilite de comisia de constatare revin Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). 

„Am avut cazuri și la Sita Buzăului, la Vâlcele și Cernat în ultima lună aproximativ. La Vâlcele, a intrat ursul la albine, la Sita Buzăului – o bovină mare și la Cernat și Catalina, a intrat la oi. Având în vedere că noi plătim, acum e o altă modalitate de întocmire a dosarului. Ne cheamă pe noi, facem procesul verbal, se depune dosarul la noi, îl studiem și apoi semnez o decizie de plată și cerem bani de despăgubiri la Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Ca orice început, e mai complicat. Cerem în fiecare zi de vineri sumele din săptămâna respectivă de la București. Totuși, s-a mai simplificat procedura, adică știm ce plătim și ce refuzăm sau motivul pentru care se refuză. Dacă animalele sunt înregistrate la medicul veterinar, putem să le dăm despăgubiri. Sunt și alte criterii care trebuie îndeplinite”, ne-a spus directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu. 

Alocarea bugetară pentru aceste despăgubiri este cea mai mare de până acum: 8.000.000 de lei, notează anpm.ro.

APM Covasna: „Nu se știe însă dacă se va face ceva”

În ceea ce privește cota de recoltare a urșilor, care a fost suplimentată cu încă șapte exemplare, acesta spune că nu se știe deocamdată când sau dacă se vor lua măsuri. 

„Nu se știe însă dacă se va face ceva. Vom vedea ce va fi. Atragem atenția la cei care merg în pădure, la cei care fac excursii, să fie atenți, pentru că ați văzut în Buzău, în comuna Merei, ursul era pe stradă. Ferească Dumnezeu de apariția unui copil sau a oricui. E un lucru care, cred eu, e puțin e scăpat de sub control. Nu știu cât curaj mai ai să dai cu spray în momentul în care ursul s-a repezit către tine. Nu spun că gardurile nu sunt eficiente ca să izolezi niște culturi, dar ca să izolezi o comună sau o casă, eu nu aș fi de acord. Acasă la mine nu mi-aș pune, pentru că poate mă ating și sufăr cu inima și rămân acolo”, a mai precizat directorul APM Covasna. 

Jandarmii covăsneni au avut, de la începutul acestui an, 20 de intervenții de alungare a urșilor din zonele locuite ale județului. 

În Arcuș și în Malnaș, au fost două astfel de acțiuni și câte una în Araci, Calnic, Bățanii Mari, Bățanii Mici, Cernat, Covasna, Dalnic, Floroaia Mare, Lisnău, Micfalău, Oituz, Reci, Șugaș-Băi, Vâlcele, Valea Crișului și Zăbrătău, ne-a transmis conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Covasna.

Sursă foto: Demeter Ferenc/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.