Comuna Barcani se înfrumusețează prin plantarea unor mesteceni
În Comuna Barcani au fost și vor fi plantați în continuare, până la finalul anului, 350 de mesteceni pe părțile laterale ale unor drumuri, a declarat, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, primarul localității, Nicolae Pastor. Pe lângă faptul că prin acest demers comuna va prinde altă „culoare”, sunt ajutate și două afaceri locale care activează în domeniul de amenajare grădini și spații verzi.
„Am început această acțiune de plantare deoarece vreau ca noi, locuitorii, dar și cei ce intră în comuna noastră, să aibă un sentiment plăcut, un sentiment de comună îngrijită”, a spus Nicolae Pastor.
Edilul spune că se simte dator să încurajeze și să susțină afacerile locale atunci când poate.
„Avem două persoane din satul Sărămaș (Nicu Murea și Cosmin Boriceanu) care au lucrat în afara țării la amenajări de grădini și spații verzi, doi băieți muncitori care s-au întors acasă pentru a deschide fiecare câte o firmă în acest domeniu. E o bucurie pentru mine faptul că văd tineri care se reîntorc acasă și deschid mici afaceri, tocmai de aceea mă văd dator să-i încurajez și să-i susțin atunci când este nevoie”, susține acesta.
Pe marginile unui drum din localitate s-au plantat deja aproape toți mestecenii destinați acelei porțiuni.
„Pentru anul acesta mi-am propus să plantăm aproximativ 350 de mesteceni pe două drumuri (în zona de extravilan) ce deservesc localitățile Sărămaș și Lădăuți. Drumul Lăudațului este aproape gata, urmând ca cealaltă firmă să înceapă și drumul ce leagă Întorsura Buzăului de satul Sărămaș. Sper să iasă ceva frumos”, a mai spus, în final, Nicolae Pastor.
Și Primăria Sfântu Gheorghe are o acțiune ce include plantarea de copaci, mai exact unor pomi fructiferi, participând și în acest an la programul „Un pom pentru generația viitoare”.
Astfel, anul acesta locuitorii din Sfântu Gheorghe pot solicita gratuit pomi fructiferi până pe 24 martie, fiind disponibili un număr de 1.140 de pomi.
Programul „Un pom pentru generația viitoare” al Fundației Comunitare Covasna se derulează la nivel județean. Anul trecut, în total, au fost dăruiți peste 4.450 de puieți. În urmă cu doi ani, deși planul era să fie distribuiți 4.000 de pomi, în final s-au împărțit 5.165, în localități din fiecare regiune a județului, la peste 1.600 de familii.
Sursa foto: Nicolae Pastor