CNMV are nevoie de investiții în ferestre termopan
Facturile la gaz ajung la 50.000 de lei în lunile de iarnă
Lipsa investițiilor bugetare din ultimul an școlar s-a resimțit inclusiv la Colegiul Național Mihai Viteazul (CNMV) din Sfântu Gheorghe, unde conducerea a realizat mici reparații și alte lucrări din fonduri aproape exclusiv proprii. În sprijinul acestor lucrări au venit însă elevii școlii și părinții acestora, care au înțeles situația delicată și au oferit suport pentru ca sălile de clasă să fie amenajate în mod decent pentru începerea noului an școlar.
Referindu-se la planurile pentru noul an școlar, directoarea CNMV, Luminița Costea, a arătat că speră în continuare la susținere din partea părinților, deoarece actuala situația financiară este destul de dificilă. În context, Luminița Costea a ținut să le mulțumească acelor părinți care s-au implicat în pregătirea sălilor de clasă, plus că s-a reușit zugrăvirea întregii clădiri a internatului și a tuturor holurilor Colegiului.
„Așteptăm ca Primăria să ne sprijine și în acest an, pentru a finaliza asfaltarea curții. În plus, ne dorim izolarea termică (geamuri termopan), a clădirii. Și asta pentru că factura la gaz ajunge în medie la 50.000 de lei în fiecare lună de iarnă – ceea ce este un cost imens, plus că mai avem și alte cheltuieli. Nu am făcut o evaluare, sunt foarte multe ferestre, dar sumele plătite la gaz iarna sunt colosale, ceea ce face ca investiția să merite”, susține Luminița Costea, adăugând că ar mai fi nevoie și de alte investiții, printre care repararea acoperișului sălii de sport (unde pătrunde apa atunci când plouă puternic) sau amenajarea unui amfiteatru potrivit pentru CNMV, căci actualul este vechi și neîncăpător.