Probabil niciodată nu v-aţi gândit că aţi putea petrece o vacanţă de vară într-un mod plăcut, relaxant şi util participând la o clacă şi dând astfel o mână de ajutor la materializarea unor proiecte comunitare. Mulţi tineri, pesemne, nici nu cunosc semnificaţia acestui cuvânt, dar bătrânii, mai ales cei crescuţi la ţară, îşi amintesc cu siguranţă cum erau zilele de clacă.

Gazda tocmea o mână de lăutari, pregătea vadra de vin, glaja cu pălincă sau 'ginars' şi bucate gustoase ca să-şi omenească clăcaşii care aveau să-i muncească o zi întreagă la ce avea nevoie: la seceratul grâului, la culesul viei, la mustitul strugurilor, la desfăcutul porumbului, săpatul cartofilor ori la bătutul draniţei pe casă.

„Se adunau rudele, prietenii, vecinii, lucrau la unul până terminau, apoi altă dată mergeau la ceilalţi, la care s-au îndatorat cu zile (...) Se făcea clacă şi atunci când tinerii se căsătoreau, îi ajutau să-şi ridice casa. Şi munca se încheia cu joc, adică dansau până se bătucea pământul, că pe vremuri casele nu aveau podea. Aşa era, oamenii din comunitate se ajutau între ei, azi la unul, mâine la altul”, a declarat muzeograful Nicolae Moldovan din Sfântu Gheorghe, în vârstă de 94 de ani.Flăcăii se-adunau cu noaptea în cap atunci când aveau de cosit şi începeau să culce iarba la pământ până să se scuture de rouă, îndemnându-se prin chiuituri de răsunau toate dealurile din jur. Erau obiceiuri frumoase. La finalul seceratului, când soarele bătea spre amurg, fetele împleteau o cunună din cele mai viguroase spice, culese din ultimul snop de grâu sau dintr-o bucată de holdă rămasă nesecerată, pentru a spori roadele de anul viitor, şi o duceau cu alai până în sat, la casa gospodarului, unde clăcaşii erau din nou cinstiţi cum se cuvine, pentru că nu se poate „muncă fără răsplată şi nici trudă fără petrecere şi voie bună”.

Claca, asemenea altor obiceiuri pierdute pe fondul 'emancipării', a fost redescoperită de covăsneni, care prin reînvierea acestei tradiţii au amenajat în ultimii ani mai multe zone de agrement şi băi tradiţionale cu apă minerală, în fapt nişte piscine din lemn ascunse în desişurile pădurilor, acolo unde cineva, cine mai ştie cine şi când, a descoperit un 'ochi de apă' tămăduitoare.

Programul de reabilitare a băilor tradiţionale, iniţiat de conducerea Consiliului Judeţean Covasna în anul 2010, mizează nu atât pe efectul curativ, cât mai ales pentru ineditul acestor băi, care pot fi folosite gratuit de către turiştii care trec pe aici.

Recent, aproape o sută de persoane din ţară şi străinătate, printre care medici, peisagişti, arhitecţi, actori şi studenţi, au participat, timp de zece zile, la o clacă în staţiunea Balvanyos, unde au fost curăţate mai multe izvoare de apă minerală, au fost construite două bazine, au fost amenajate trasee turistice, spaţii de picnic şi foc de tabără.

„Particip pentru prima oară la o astfel de tabără, îmi place ce descopăr aici, îmi place ideea de clacă. Ştiu că înainte aşa se făceau lucrurile, îmi amintesc din copilărie că după nuntă, nuntaşii au mers şi au construit o casă pentru tinerii căsătoriţi. Când am venit la Balvanyos, nu ştiam care e proiectul, dar îmi place ceea ce se face şi, deşi iniţial mi-am propus să stau numai patru zile, am decis să rămân până la capăt. Am făcut câte un pic din toate, am mers şi colo, şi colo, ceea ce a fost bine pentru că am învăţat un pic din toate meseriile, am făcut şi tâmplărie, am cărat pietre, am săpat, am măsurat, am făcut tot ce a fost nevoie. Mi-am făcut şi prieteni, în fiecare zi cunoşti pe cineva şi schimbi impresii, am mai învăţat câteva cuvinte în limba maghiară. Dacă se mai organizează, venim şi la anul, poate şi cu alţi prieteni din Bucureşti”, a declarat Dan Patriche.

Claca de la Balvanyos a fost coordonată de Fundaţia Ars Topia din Budapesta, condusă de Agnes Herczeg, care, în ultimii 15 ani, a organizat mai multe proiecte de acest fel în judeţele Covasna şi Harghita.

„Claca este o formă veche de colaborare comunitară, pe care noi am modernizat-o, care funcţionează pe principiul că fiecare aduce ce are la îndemână. Ne place foarte mult aici, ne place frumuseţea acestor locuri, dar şi prieteniile care ne leagă. La început, am venit pentru a renova o singură baie populară şi, iată, revenim de 15 ani. Am participat cu voluntari din Ungaria, din Voivodina, Italia, Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări din Occident”, a declarat Agnes Herczeg.

Zona în care au fost făcute aceste amenajări se află pe Muntele Puturosul, care şi-a căpătat numele din cauza emanaţiilor de gaze, şi este unică prin numărul mare de izvoare de apă minerală existente aici.

„Acest munte, Puturosul, are o activitate postvulcanică extrem de accentuată, are formă de con şi peste tot în jur sunt emanaţii de gaze sau izvoare de apă minerală care au o concentraţie ridicată de sulf şi dioxid de carbon. Aici sunt valori unice în Europa, ca să nu spun în lume, prin faptul că pe o suprafaţă de aproape 300 de metri pătraţi sunt zece izvoare de apă minerală cu o compoziţie chimică diferită, iar ăsta e un lucru extraordinar, e o raritate. Unele izvoare sunt folosite pentru vindecarea rănilor, altele pentru afecţiuni ale ochilor, pentru picioare, altele pot fi folosite ca apă de gură, altele, dimpotrivă, sunt atât de acide încât îţi distrug smalţul. Numărul voluntarilor cu care am lucrat a variat între 70 şi 130. De fapt, cei mai mulţi am fost 135 într-o zi. Ne-au dat o mână de ajutor foarte folositoare atât ei, cât şi alţii care ne-au ajutat la acest proiect cu sponsorizări, cu materiale, printre care Consiliul Judeţean Covasna, primăriile Turia şi Bixad, oameni de rând, persoane fizice şi juridice. A fost o investiţie comună, iar locaţia aceasta va fi accesibilă pentru toată lumea, pentru toţi care vor veni în această zonă. Scopul nostru este să punem în valoare potenţialul natural, dar în acelaşi timp să îl şi protejăm”, a declarat Para Zoltan, preşedintele asociaţiei Vinca Minor, custodele ariei protejate Csomod-Balvanyos.