ACTUALITATE 12 decembrie 2008

CJ depune proiectul de modernizare a Spitalului Judeţean

de Covasna Media | 623 vizualizări
Valoarea accesabilă prin POR se ridică la 18,5 milioane de euro

Consiliul Judeţean Covasna (CJ) va depune în aproximativ o lună proiectul de modernizare a Spitalului Judeţean Covasna, care se poate încadra în Programul Operaţional Regional şi de unde se pot obţine fonduri în valoare de 18,5 milioane de euro. Potrivit preşedintelui CJ, Tamas Sandor, conducerea judeţului va face lobby în privinţa modernizării acestui spital pentru a-l aduce la nivel european şi a ridica standardele în ceea ce priveşte serviciile oferite cetă ţenilor din punct de vedere medical. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu-Gheorghe se numără printre cele 15 din ţară care vor fi modernizate din fonduri structurale, iar în acest sens s-a realizat un studiu de fezabilitate, de către o firmă austriacă, urmând ca licitaţia să aibă loc cel mai degrabă anul viitor. Spitalul este implicat de aproxi mativ 3 ani în lucrări de consolidare, în 2008 acestea fiind însă stopate. Cauza opririi lucrărilor ţine de faptul că ...

Valoarea accesabilă prin POR se ridică la 18,5 milioane de euro

Consiliul Judeţean Covasna (CJ) va depune în aproximativ o lună proiectul de modernizare a Spitalului Judeţean Covasna, care se poate încadra în Programul Operaţional Regional şi de unde se pot obţine fonduri în valoare de 18,5 milioane de euro. Potrivit preşedintelui CJ, Tamas Sandor, conducerea judeţului va face lobby în privinţa modernizării acestui spital pentru a-l aduce la nivel european şi a ridica standardele în ceea ce priveşte serviciile oferite cetă ţenilor din punct de vedere medical. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu-Gheorghe se numără printre cele 15 din ţară care vor fi modernizate din fonduri structurale, iar în acest sens s-a realizat un studiu de fezabilitate, de către o firmă austriacă, urmând ca licitaţia să aibă loc cel mai degrabă anul viitor. Spitalul este implicat de aproxi mativ 3 ani în lucrări de consolidare, în 2008 acestea fiind însă stopate. Cauza opririi lucrărilor ţine de faptul că modernizarea unităţii spitaliceşti se leagă de consolidare, iar până în anul 2013, când este data limită a modernizării integrale a spitalului, acesta ar urma să se ridice la standarde europene. Cele două lucrări ample – de consolidare şi modernizare - se vor completa. Consolidarea la Spitalul Judeţean Covasna a început în urmă cu aproape trei ani, ca urmare a faptului că structura de rezistenţă a clădirii a fost puternic afectată din cauza umezelii. Costul total al lucrărilor a fost estimat la peste 20 de milioane de lei. La începutul acestui an, Spitalul Judeţean a virat înapoi la bugetul de stat suma de 1,2 milioane de lei din cele 3 milioane lei alocate anul trecut de Ministerul Sănătăţii pentru lucrări de consolidare, din cauza întârzierilor în întocmirea proiectelor.

Ana Sidon

Teme articol: spital proiect CJ modernizare
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.