Cinci polițiști covăsneni au fost condamnați pentru luare de mită
Curtea de Apel Brașov a emis o sentință definitivă în cazul a 5 agenți de poliție din cadrul IPJ Covasna, care au primit câte 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Nelu Panțeru, Constantin Pavel Lazăr, Florin Ailoai, Laurențiu Cazan și Dorinel Răbalcă sunt cei 5 polițiști care cereau și primeau mită de la șoferii prinși cu ilegalități în trafic, pentru ca aceștia să scape de amendă.
„Pe parcursul cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că lucrători de poliţie rutieră din cadrul I.P.J Covasna – Serviciul Poliţiei Rutiere pretind şi primesc bani cu titlul de mită de la conducători auto care săvârşesc anumite abateri de la normele rutiere (depăşirea vitezei legale, nerespectarea marcajelor privind depăşirea pe linie continuă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu posedă asigurarea de răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie etc.), pentru a nu aplica măsurile legale. Poliţiştii acţionau de regulă pe raza DN 11 şi DN 12, pe sectoare de drum cu limitare de viteză, utilizând, de regulă, autospeciale dotate cu aparatură radar” – se arată într-un comunicat emis de Direcția Județeană Anticorupție Covasna.
În același document se arată că în perioada 25 ianuarie 2012 – 23 februarie 2012, cei cinci agenţi de poliţie au primit sume de bani cuprinse între 30 de lei şi 50 de euro de la mai mulţi conducători auto pentru a nu dispune măsurile legale ce se impuneau ca urmare a săvârşirii unor abateri la regimul circulaţiei rutiere.
Cazul a fost instrumentat la nivelul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Covasna, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.