ACTUALITATE 18 februarie 2010

Centru Intercultural European la Babeş-Bolyai Sfântu-Gheorghe

de Covasna Media | 446 vizualizări
Conducerea Extensiei Universitare din municipiu spune totodată că plăcuţa „Sfântu-Gheorghe - oraș universitar”, care a fost îndepărtată de la intrarea din oraș, ar trebui pusă la loc Conducerea Extensiei Universitare Babeș Bolyai din Sfântu-Gheorghe are planuri mari anul acesta în ceea ce privește oferta culturală, științifică, dar și privind continuarea investițiilor începute la campusul universitar din localitate. Directorul Fazakas Jozsef a spus că dorința lor este să își deschidă larg porțile spre cultură și știință, astfel încât toți cetățenii din oraș și din zonă să aibă acces la o gamă largă de informații.

Conducerea Extensiei Universitare din municipiu spune totodată că plăcuţa „Sfântu-Gheorghe - oraș universitar”, care a fost îndepărtată de la intrarea din oraș, ar trebui pusă la loc

Conducerea Extensiei Universitare Babeș Bolyai din Sfântu-Gheorghe are planuri mari anul acesta în ceea ce privește oferta culturală, științifică, dar și privind continuarea investițiilor începute la campusul universitar din localitate.

Directorul Fazakas Jozsef a spus că dorința lor este să își deschidă larg porțile spre cultură și știință, astfel încât toți cetățenii din oraș și din zonă să aibă acces la o gamă largă de informații.

Astfel, în clădirea Campusului Universitar din municipiu se va deschide un Centru Intercultural European, prin care se vor face cunoscute în primul rând cultura și tradițiile culturale europene.

„Vrem ca oamenii, studenții, tinerii, toată lumea să îndrăgească limbile străine, cultura și tradiția europene, să extindem astfel volumul cursurilor de limbi străine și a tehnicii de calcul, a infuziei de informații, printr-o conlucrare cât mai interactivă și permanentă a universității cu mediul în care trăim”, a spus directorul UBB Sfântu-Gheorghe. Centrul Intercultural European va funcționa cu caracter permanent și ar putea fi deschis în aproximativ două luni, până la finalizarea lucrărilor care au mai rămas de făcut la celelalte module din clădirea campusului universitar.

Până la lansarea lui, conducerea UBB așteaptă sugestii și propuneri din partea intelectualilor, a tinerilor și în general a locuitorilor pentru a se implica cu idei sau sprijin în această inițiativă.

Sfântu­Gheorghe, oraș universitar

În altă ordine de idei, directorul UBB Sfântu-Gheorghe a făcut referire și la plăcuțele cu inscripția „Sfântu-Gheorghe - oraș universitar” care au fost îndepărtate de municipalitate acum aproximativ un an, de la intrările în oraș. Fazakas Jozsef spune că a zâmbit nedumerit în urma acelei măsuri și locul acelei plăcuțe ar fi la intrarea în oraș.

„Avem o universitate cu 500 de ani de tradiție culturală și științifică, este o universitate de stat cu toate rigorile impuse de sistemul de învățământ. În loc să fim bucuroși, privim acest lucru ca ceva poate neesențial sau deranjant pentru unii, și nu știu de ce. Anual la noi termină 300 – 400 de licențiați, vrând nevrând după un timp nu prea îndepărtat zona va fi coordonată într-un final de oameni cu pregătire care au terminat la noi”, a spus Fazakas Jozsef.

Potrivit acestuia, plăcuța aceea trebuie să fie o parte integrantă a vieții covăsnene, iar Sfântu-Gheorghe este oraș universitar.

„Evident că plăcuța trebuie să fie acolo. Raportat la numărul de locuitori, cred că Sfântu-Gheorghe este în mai mare măsură centru universitar decât altele. Trebuie să privim proporțiile ”, a subliniat Fazakas.

Extensie modernizată

Extensia UBB Sfântu-Gheorghe s-a modernizat și extins semnificativ în ultima perioadă, anul trecut reușind să inaugureze în prezența rectorului Andrei Marga primul modul al clădirii campusului universitar din cartierul Simeria.

Investiția este estimată la 5 milioane de euro și până acum a fost dat în folosință unul dintre corpuri. Pentru anul 2010, directorul Fazakas Jozsef spune că au în plan să mai finalizeze o etapă, din cele 3 module cuprinse în investiție.

„Dacă vom avea fonduri suntem pregătiți să terminăm chiar toată clădirea, dar depinde de bani”, a spus acesta. Finalizarea a încă unui modul ar costa cam 10 milioane de lei (100 de miliarde).

În corpul inaugurat toamna trecută funcționează acum specializările din domeniul științelor economice – economia întreprinderii, comerțului, serviciilor și turismului, economia agroalimentară și mediului și management, plus știința mediului. După finalizarea celorlalte lucrări, aici se va muta și administrația publică.

În afară de aceste specializări, UBB mai are și filiala de învățare a limbilor străine și cursul postgradual, modul pedagogic și centru de cercetare. Anual, aici se înscriu peste 1.100 de studenți din județ și din zonă.

În privința posturilor, acestea deocamdată sunt blocate ceea ce încurcă puțin planurile conducerii Extensiei de a acoperi necesarul de cadre cu 70% cadre titulare, față de 60% cât este în prezent.

„Am avut o politică de cadre puțin specifică, nu am adus prin transfer cadre de la alte instituții, ci în primul rând am promovat tinerii și în special cu pregătire foarte bună, care au terminat la noi sau în alte centre universitare din țară și am convins inclusiv cadre plecate în Germania sau Ungaria, care activau acolo, să se întoarcă și să lucreze la noi”, a mai spus Fazakas.

După finalizarea campusului universitar, el va cuprinde amfiteatre, laboratoare, biblioteci, săli de sport şi spații de cazare.

Clădirea va fi mobilată şi echipată modern, astfel încât studenții să dispună de toate condițiile necesare unui învățământ superior de calitate.

Piatra de temelie a Campusului universitar de la Sfântu-Gheorghe a fost pusă în luna ianuarie a anului 2007, acesta fiind realizat sub egida Universității Babeş-Bolyai din Cluj­Napoca, cu implicarea Ministerului Educației şi a autorităților locale şi județene.

Ana Sidon

Teme articol: UBB centru universitar
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.