Centru de excelenţă pentru elevi, la Sfântu Gheorghe
Un Centru de excelenţă pentru elevi va funcţiona începând din acest an şcolar în judeţul Covasna, printr-un proiect susţinut de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Inspectorul şcolar general interimar, Kiss Imre, a declarat marţi că acest centru este destinat copiilor superdotaţi, talentaţi şi performanţi, care vor beneficia de pregătire în afara orelor de curs. Potrivit acestuia, sediul central va fi stabilit, pentru început, la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe, iar pregătirea elevilor se va face în patru locaţii – la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi Colegiul „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, Liceul teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului şi Liceul „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc.
„Începem anul şcolar cu o nouă instituţie de învăţământ, e vorba despre Centrul judeţean de excelenţă, care va fi condus de prof. Pethő Maria, care s-a ocupat şi până acum de elevii talentaţi, a participat la numeroase proiecte naţionale şi internaţionale şi la programe de excelenţă”, a declarat Kiss Imre.
El a adăugat că au fost stabilite două arii curriculare, limbă şi comunicare, respectiv matematică şi ştiinţe, iar grupele vor fi formate din minimum 15 copii. Selecţia acestora va fi făcută la scurt timp după începerea anului şcolar, pentru început din rândul elevilor de clasa a VI-a şi a X-a, dar se vor da teste de aptitudini şi la clasele mai mici. Profesorii care se vor ocupa de pregătirea acestor elevi vor fi plătiţi cu ora.
„Avem rezultate foarte bune la olimpiadele şcolare, de ani de zile se fac pregătiri cu aceşti elevi şi nimeni nu primeşte bani, profesorii s-au ocupat benevol de aceşti copii. Acum va exista posibilitatea să fie plătiţi pentru această activitate suplimentară”, a mai spus Kiss Imre.
Iniţiatoarea proiectului, Keresztély Irma, fost inspector şcolar general, a declarat anul trecut că judeţul Covasna se află pe locul patru la nivel naţional, după Bucureşti, Iaşi şi Constanţa în ce priveşte rezultatele obţinute de elevi la olimpiadele internaţionale, raportat la mia de populaţie şcolară. „Este un judeţ mic, dar cu un potenţial intelectual foarte mare”, spunea Keresztély Irma.
Printre medaliaţii Olimpiadelor internaţionale din ultimii ani s-au numărat Ştefania Ursică, fostă elevă a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, care a obţinut aur la Olimpiada internaţională de Geografie desfăşurată în urmă cu trei ani în Germania, şi Szerző Péter, absolvent al Colegiului teoretic „Székely Mikó” tot din Sfântu Gheorghe, câştigătorul locului I la Olimpiada Internaţională de Fizică, desfăşurată în 2009 în Mexic.