ACTUALITATE 25 octombrie 2010

Ceai fierbinte și paturi de-o noapte pentru nevoiași

de Monica Vrânceanu | 412 vizualizări
Cantina Socială din Sfântu Gheorghe va începe să distribuie ceai fierbinte odată cu scăderile de temperatură, deoarece chiar dacă zilele pot părea a fi ceva mai calde din cauza soarelui, diminețile și serile vor fi din ce în ce mai reci. Directorul Direcție pentru Asistență Comunitară (DAC), Tanko Vilmos, spune că această perioadă a anului devine tot mai aglomerată, implicând majoritatea persoanelor nevoiașe.

Cantina Socială din Sfântu Gheorghe va începe să distribuie ceai fierbinte odată cu scăderile de temperatură, deoarece chiar dacă zilele pot părea a fi ceva mai calde din cauza soarelui, diminețile și serile vor fi din ce în ce mai reci.

Directorul Direcție pentru Asistență Comunitară (DAC), Tanko Vilmos, spune că această perioadă a anului devine tot mai aglomerată, implicând majoritatea persoanelor nevoiașe.

Astfel, în vreme ce numărul celor care vor ajunge la Cantina Socială va crește ca urmare a faptului că tot mai mulți oameni rămân fără veniturile de zilieri pe care le au în timpul verii și al toamnei timpurii, se înmulțește și numărul celor care caută câte un loc la Adăpostul de Noapte. Dincolo de mesele asigurate la Cantină, de aici se va da și ceai fierbinte gratuit, astfel încât oamenii sărmani, dar și bătrânii aflați pe străzi cu diverse treburi, să-și mai revină câte puțin din înghețul provocat de temperaturile foarte mici.

„Nu este zi în care Adăpostul să nu fie plin, deși avem 80 de locuri mereu avem mai multe solicitări. Din păcate, nu le putem onora pe toate, primii care vin sunt cei care beneficiază”, a spus Tanko Vilmos.

Dacă pe timpul verii Adăpostul oferă cazare de la ora 8 seara la 8 dimineaţa, odată cu venirea sezonului rece se deschide mai devreme, de la ora 18.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.