Ce se va întâmpla cu laboratorul PCR, de peste 100.000 de euro, al Spitalului Județean după COVID
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Sfântu Gheorghe spun că laboratorul de biologie moleculară de ultimă generație folosit în prezent doar pentru prelucrarea testelor PCR, pentru depistarea COVID-19, va fi folosit în viitor și pentru alte tipuri de analize, dar că încă nu se știe exact pentru care.
„Există mai multe posibilități în această privință, dar aceste analize nu vor fi la nivel general. O să fie o posibilitate și pentru situații ieșite din comun, să zic așa, pentru un diagnostic diferențial, pentru cazuri mai complexe. (...) Da, avem în vedere ca acest laborator să nu se prăfuiască în perioada următoare, însă va trebui să ne gândim serios în ce formă și cum vom face. (...) Deocamdată nu este prioritate absolută pentru spital, dar interesul este ca acest aparat, din moment ce a fost achiziționat, să și funcționeze. Forma și modul trebuie să le stabilim. Sunt mai multe elemente care intră în procesul decizional”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, managerul spitalului, András-Nagy Róbert.
„Vom discuta cu colegii de pe fiecare secție și ei ne vor spune cam de ce analize care s-ar putea efectua prin acest laborator ar avea nevoie, cam câte, cum și vom decide. Trebuie să ne gândim și la partea financiară și nu numai”, a punctat și directorul medical, dr. Roșu Mátyás.
În prezent, în acest laborator sunt prelucrate doar probe pentru depistarea SARS-COV-2.
„Din cauza infecțiozității probelor nu se pot lucra simultan testele acestea. Se lucrează separat”, a explicat managerul.
Încă de la deschiderea laboratorului de biologie moleculară, din mai 2020, s-a vorbit despre faptul că investiția va fi utilă în viitor și pentru a depista alte boli, ca de exemplu hepatite, virusuri gripale și altele.
Spațiul, situat în zona Gării, este dotat cu aparatură performantă, de ultimă generație.
Consiliul Județean Covasna a alocat 300.000 de lei pentru realizarea acestui laborator, din care 180.000 de lei este suma utilizată pentru reabilitarea și pregătirea spațiului, iar restul, de 120.000 de lei, a mers către achiziționarea a 1.000 de kit-uri de testare.
Tehnica de ultimă generație a fost cumpărată dintr-o donație de 100.000 de euro făcută de o companie privată către autorități. Laboratorul are o capacitate maximă de prelucrare a 48 de probe în trei ore.
După trei luni de la deschidere, Ministerul Sănătății a inclus laboratorul, unul dintre cele mai performante din regiune, în programul național de testare COVID.
În februarie 2022, aici s-au prelucrat aproape 1.400 de teste PCR.
Sursa foto: arhivă.