ACTUALITATE 16 iunie 2022

Ce se știe despre acțiunea de dezinsecție și deratizare de la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 646 vizualizări

Autoritățile din Sfântu Gheorghe sunt în pregătiri, la etapa birocratică, a deja tradiționalelor acțiuni de dezinsecție și deratizare a spațiului public. Demersul este în prezent la etapa de evaluare a ofertelor, pentru că în licitația publică electronică lansată pentru achiziționarea acestor servicii s-au înscris trei firme. 

Potrivit SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), municipiul Sfântu Gheorghe a alocat un buget de peste 637.000 de lei pentru „Servicii de salubrizare pentru activitatea de dezinfecție, dezinsecție și deratizare”. 

Serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare sunt necesare în scopul eliminării sau prevenirii apariției unor focare de infecție, a unor epidemii, boli infecțioase, daune materiale ca urmare a proliferării în sediul unității și restul obiectivelor socio-culturale, educative, servicii etc. a insectelor (țânțari, muște, gândaci de bucătărie, ploșnițe, purici, furnici, căpușe, etc.), rozătoarelor (șoareci și/sau șobolani), bacteriilor, germenilor microbieni specifici anumitor boli etc. Beneficii anticipate a fi obținute: a) Protecția sănătății populației; b) Responsabilitatea față de cetățeni; c) Conservarea și protecția mediului înconjurător; d) Asigurarea calității și continuității serviciului; e) Tarifarea echitabilă, corelată cu calitatea și cantitatea serviciului prestat; f) Securitatea serviciului; g) Dezvoltarea durabilă. Valoare estimată a contractului 637.176,00 lei fără TVA din care: - Servicii de dezinfecție, dezinsecție și deratizare la clădirile aflate în administrația directă a Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe – 39.814,00 lei fără TVA; - Servicii de dezinsecție exterioară la suprafața parcurilor, scuarurilor, spațiilor verzi de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe – 597.362,00 lei fără TVA”, se arată în textul anunțului publicat pe SEAP. 

Licitația electronică a fost lansată în 27 mai, iar ultima zi pentru depunerea ofertelor a fost 8 iunie. 

Anul trecut, acțiunile de dezinsecție și deratizare au avut loc la Sfântu Gheorghe după mijlocul lunii iulie, dar și în august. 

În unele localități, de pildă Întorsura Buzăului, dezinsecția a avut loc mai devreme anul acesta (perioada 10 – 11 mai a.c.). 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.