ACTUALITATE 9 iunie 2022

Câte ambulanțe are SAJ Covasna, de ce tipuri sunt acestea și câte revin fiecărei zone din județ

de David Leonard Bularca | 1349 vizualizări

Anul trecut, SAJ Covasna a avut peste 16.400 de intervenții

Le vedem și auzim în trafic zilnic, încercând să își facă loc printre mașini pentru a reuși să salveze vieți. Niciodată nu știm când vom avea chiar noi nevoie de o ambulanță, așa că este bine să aflăm ce dotări are Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Covasna. Conform unui răspuns al instituției, parcul auto activ este format dintr-un număr de 30 de ambulanțe. Cea mai veche autospecială este din anul 2002, iar cele mai noi sunt din 2019. 

Cele 30 de ambulanțe au caracteristici diferite, după cum urmează:

2 ambulanțe tip C2, echipaj medical de urgență cu medic (EMU-M), mijlocul utilizat: ambulanță tip C2, minimum 3 persoane: un medic care a absolvit cursuri în acordarea asistenței medicale de urgență sau cu competență/atestat în domeniu; un asistent medical cu pregătire în acordarea asistenței medicale de urgență; un conducător al mijlocului de intervenție ambulanțier. 

20 de ambulanțe tip B2, echipaj medical de urgență cu asistent (EMU-A): mijlocul utilizat: ambulanțe tip B2 sau nave; minimum două persoane: un asistent medical cu pregătire în acordarea asistenței medicale de urgență; un conducător al mijlocului de intervenție ambulanțier.

7 ambulanțe tip A1/A2, echipaj de transport sanitar neasistat (ET): mimimum o persoană: un ambulanțier; după caz, echipajul poate fi format din 2 ambulanțieri sau un ambulanțier și un asistent medical.

1 ambulanță tip AMD, echipaj de consultații de urgență la domiciliu (ECU): mijlocul utilizat: un vehicul neclasificat cu dotare specifică, fără capacitate de transport al pacientului; minimum o persoană: un medic de medicină generală/medicină de familie, cu carnet de conducere și cu pregătire în acordarea primului ajutor avansat în cazurile de urgență; după caz, un conducător auto ambulanțier. În momentul actual această ambulanță nu funcționează, având în vedere că nu există personal conform criteriilor sus-menționate”, se arată într-un răspuns al SAJ Covasna pentru ziarul Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro. 

Cea mai veche ambulanță din județ este în serviciu din anul 2002

Chiar dacă există și o ambulanță în județ care este în dotarea SAJ din 2002, șapte dintre cele 30 sunt din anul 2019. 

„Cea mai veche ambulanță din parcul activ al Serviciului de Ambulanță Județean Covasna este 1 ambulanță de tip A2, care funcționează din anul 2002. Urmată de 2 ambulanțe tip A2 din anul 2007, 2 ambulanțe tip A1 din anul 2007 și 1 ambulanță tip AMD din anul 2007, 1 ambulanță tip B2 din anul 2008, 3 ambulanțe tip B2 din anul 2012, 1 ambulanță tip C2 din anul 2013, 4 ambulanțe tip B2 din anul 2013, 3 ambulanțe tip B2 din anul 2014, 4 ambulanțe tip B2 din anul 2018, 1 ambulanță tip C2 din anul 2019, 5 ambulanțe tip B2 din anul 2019 și 2 ambulanțe tip A2 din 2019, se arată în răspunsul instituției. 

Cum sunt împărțite ambulanțele în județ 

Cele mai multe autospeciale ale SAJ Covasna au ca arie de acoperire Sfântu Gheorghe. 

„În municipiul Sfântu Gheorghe activează 19 autospeciale, Substația Târgu Secuiesc 3 autospeciale, în Substația Covasna 3 autospeciale, în Substația Baraolt 3 autospeciale și în Substația Întorsura Buzăului 2 autospeciale. Încontinuu există necesitatea reînnoirii parcului auto al Serviciului de Ambulanță Județean Covasna, în vederea asigurării unei asistențe medicale în condiții optime”, au precizat cei de la SAJ Covasna pentru redacția noastră.

Peste 22.500 de solicitări și aproape 16.430 de intervenții în 2021

Conform datelor transmise, SAJ Covasna a avut pe parcursul anului trecut 16.428 de misiuni la care a intervenit.

Numărul solicitărilor 2021

 

AN

22.521

Numărul intervențiilor 2021

 

AN

16.428

Cele mai multe dintre aceste solicitări au venit din Sfântu Gheorghe, peste 55%, iar cele mai puține de la Întorsura Buzăului, puțin peste 6%. 

 Stația

AN

Procent %

Sfântu Gheorghe

12.531                     

55,64

Târgu Secuiesc

3373

14 ,98

Covasna

3031

13,46

Baraolt

2202

9,78

Întorsura Buzăului

1384

6,15

 

22521

100,00

Clasamentul se păstrează la fel și când vine vorba despre cazurile în care SAJ Covasna a intervenit, însă cifrele sunt diferite. 

 Stația

AN

Procent %

Sfântu Gheorghe

8619                      

52,47

Târgu Secuiesc

2659

16,19

Covasna

2167

13 ,19

Baraolt

1723

10,49

Întorsura Buzăului

1260

7,67

 

16428

100,00

„Numărul intervențiilor reprezintă urgențele majore cod roșu și cod galben, respectiv cazurile care au necesitat intervenția echipajelor tip C2 sau B2, pentru asigurarea asistenței medicale de urgență”, au punctat cei de la SAJ Covasna. 

Media arată că, pe parcursul anului trecut, ambulanțele din județ au răspuns la 45 de solicitări în fiecare zi.

„Raportând la numărul intervențiilor de 16.428 de cazuri pe an, reiese că echipajele noastre s-au deplasat pentru asigurarea asistenței medicale de urgență pe lună la 1.369 de cazuri, și o medie de 45 de cazuri pe zi”, au mai precizat cei de la SAJ Covasna. 

Sursa foto: romanialibera.ro 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.