ACTUALITATE 12 octombrie 2015

Castelul din Olteni va deveni din Şcoală specială o „oază” agroturistică

de Mirela Cara Dragu | 1842 vizualizări

Cum timpul și schimbările care se produc odată cu trecerea lui îngroapă trecutul undeva unde ochiul și mintea omului grăbit al prezentului rareori mai pătrund, clădirile și poveștile de viață care se ascund în ele se pierd în bezna indiferenței și a uitării.

Cine mai știe astăzi, de exemplu, că în satul covăsnean Olteni a existat pe vremuri un grof pe nume Mikó Miklós, care a ridicat un impresionant castel cu încăperi spațioase, ale căror pereți frumos pictați încântau ochii invitaților de rang înalt în acele vremuri? Întinsă pe mai bine de zece hectare, curtea castelului avea piscină și un șir lung de camere anexate, în care locuiau toți angajații de pe moșia grofului. „Castelul a fost construit în 1827 de către groful Mikó Miklós care avea domiciliul stabil la Hăghig. El a ajutat să fie construită și biserica reformată de la Bodoc. După o vreme a vândut castelul, pe care l-a cumpărat un neamț pe care îl chema Schmutzler. Familia acestuia a fost deportată din țară în timpul comunismului, iar castelul a rămas la statul român”, ne-a povestit primarul comunei Bodoc, Fodor István.

Deși supus unui regim aprig, castelul a rezistat în timp

Cu o încăpățânare pe care numai clădirile par uneori să o aibă, castelul din Olteni a reușit să rămână în picioare, deși timpurile care au urmat după perioada lui de glorie au fost destul de nemiloase cu el. Așa cum s-a întâmplat cu un număr nepermis de mare de clădiri de secol XIX, și castelul din Olteni a fost supus unor „schilodiri” specifice sistemului comunist, care a găsit de cuviință ca singura utilitate pe care să i-o atribuie nobilei clădiri să fie aceea de depozit pentru recoltele agricole. „În timpul comunismului, castelul a funcționat ca magazie pentru CAP, unde se ținea grâu, porumb și altele. Toți pereții sunt pictați, dar când l-am preluat noi, acoperișul era stricat, grinzile căzute înăuntru, era apă peste tot, sobele furate sau sparte”, ne-a mai spus primarul din Bodoc.

castel conac Miko Olteni

Retrocedat, apoi vândut Primăriei din Bodoc

După căderea comunismului, clădirea le-a fost retrocedată unor moștenitori ai neamțului deportat, cel care a cumpărat castelul de la grof. La momentul retrocedării, în anexele din curtea castelului funcționa o școală de copii cu handicap fizic și psihic, care a existat și înainte de revoluție și care există și astăzi. Ca urmare, conform prevederilor legale, moștenitorii au fost obligați să mai aștepte cinci ani înainte de a intra propriu-zis în posesia imobilului retrocedat. Mai târziu însă, aceștia s-au hotărât să vândă moștenirea, iar noul cumpărător a fost chiar Primăria Bodoc de care aparține și satul Olteni. „În castel, avem o școală specială cu copii cu handicap fizic și psihic. Această școală a fost acolo și în timpul comunismului. Sunt și copii orfani, și copii cu familii. După ce clădirea a fost retrocedată, conform legii, moștenitorii au fost obligați să lase școala să funcționeze încă cinci ani. După trecerea timpului, moștenitorii ne-au trimis o scrisoare prin care ne comunicau că ei vor să vândă castelul și, împreună cu Consiliul Județean – 50%, 50% comuna Bodoc – am cumpărat castelul. După evaluările făcute de către specialiști, noi am cumpărat cu mai puțin de jumătate de preț, respectiv cu 250 mii de euro”, ne-a spus primarul Fodor István, care ne-a mai informat că terenul are în jur de 10 ha, la care se adaugă livezile și clădirile în care studiază și locuiesc elevii școlii speciale.

Destinul castelului promite să se schimbe

Dacă trecutul a fost crud cu o clădire frumos construită, plină de farmec și rafinament, viitorul pare să aducă lumină în destinul acesteia. Primarul din Bodoc este hotărât să schimbe utilitatea acestei clădiri și să o pună în folosul turismului covăsnean. Intenția edilului este aceea de a transforma clădirea într-un muzeu, care să aibă totodată și spații de cazare. Astfel, castelul ar deveni un elegant centru de turism agrar în care oamenii ar putea să se relaxeze și să vină în contact cu un alt fel de viață la țară, consumând alimente provenite chiar din cultura de pe terenul clădirii. „Noi ne gândim să folosim clădirea în scopuri turistice. Degeaba spunem la toată lumea să vină la noi că, dacă vin, nu au ce să vadă. Dacă nu au ce să vadă, atunci de ce să vină? Ne-am gândit să facem un fel de muzeu înăuntru și un spațiu de cazare”, ne-a mai spus primarul din Bodoc.

Viitorii turiști vor consuma produse bio, chiar din curtea castelului

În ceea ce privește alimentele destinate viitorilor turiști, edilul a început deja procesul de creștere a animalelor și de cultivare a legumelor în curtea castelului. În demersurile sale, primarul s-a bucurat de întreg sprijinul locuitorilor din comună, cărora le-a solicitat să doneze animale și care au răspuns fără rezerve acestei solicitări. „În curte au fost un fel de anexe gospodărești, vechi, dărâmate. Am pus la punct, am renovat și am dat un anunț în sat că cei care vor să doneze animale să ni le dea. Oamenii au răspuns solicitării noastre și acum avem trei cai lipițani, doi mânji, trei scroafe, vacă, vițel, păsări și 14 ovine care sunt în pășune. Avem sere unde am avut fel de fel de roșii, castraveți, legume și avem angajați ai Primăriei care au grijă de ele”, ne-a informat primarul Fodor.

Proiectul mai are de așteptat

Deși viitorul promite să aducă o schimbare în bine, castelul mai are de așteptat până să treacă la un alt nivel al existenței sale. Înainte de a începe orice demersuri în direcția noii utilități, este necesar să se găsească un spațiu potrivit în care copiii de la școala specială să poată fi mutați. În plus, pentru că a trecut prin vremuri grele, castelul are nevoie de reparații substanțiale și costisitoare pentru care va fi nevoie de finanțare serioasă. „Până în prezent sunt copii acolo. Prima dată trebuie să găsim finanțare să punem la punct castelul care este destul de dărâmat. Va trebui găsit și un loc pentru copii. Când va fi totul rezolvat atunci o să spunem că putem începe proiectul pe care îl avem în plan”, ne-a mai spus primarul comunei Bodoc, care mizează în continuare pe sprijinul Consiliului Județean Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.