ACTUALITATE 26 decembrie 2022

Care a fost subiectul anului 2022 în județul Covasna?

de Covasna Media | 864 vizualizări

Votează Superlativele OCV – CovasnaMedia 2022

Pe parcursul anului, multe subiecte ne-au atras atenția și au fost așezate în paginile ziarului Observatorul de Covasna și pe site-ul CovasnaMedia.ro. Totuși, în cadrul campaniei Superlativele OCV – CovasnaMedia 2022, trebuie să alegem, împreună cu tine, dragă cititor, subiectul anului 2022 în județul Covasna. Votul este deschis până în 31 decembrie.

În lista finală a subiectelor nominalizate la această categorie se află, prezentate în ordine cronologică, următoarele:

  • „La adăpost, între conserve și biciclete”, pentru că războiul din Ucraina ne-a motivat să aflăm cât de pregătiți am fi și noi în cazul unei situații de criză.

(Reportajul: https://covasnamedia.ro/stirea-zilei/reportaj-exclusiv.-la-adapost-intre-conserve-si-biciclete).

  • „Neonatologia din Sfântu Gheorghe, secția în jurul căreia se nasc intrigi dubioase”, pentru că nu se întâmplă des ca în județul Covasna să fie cerută demisia, printr-o petiție, unui doctor care susține că se confruntă cu amenințări de o lungă perioadă de timp.

(Ancheta jurnalistică: https://covasnamedia.ro/stirea-zilei/neonatologia-din-sfantu-gheorghe-sectia-in-jurul-careia-se-nasc-intrigi-dubioase).

  • Redeschiderea circulației trenurilor către Întorsura Buzăului, pentru că după mai bine de patru ani întorsurenii au din nou linie feroviară directă cu Brașov, acolo unde mulți dintre ei lucrează.

(Reportajul: https://covasnamedia.ro/stirea-zilei/reportaj.-gara-noastra-mica-din-intorsura-buzaului-a-prins-din-nou-viata).

Anul trecut, subiectul anului în județul Covasna a fost votat de cititori ca fiind cel în care relatam despre reușita Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. Este vorba despre o procedură de revascularizare a membrelor inferioare, realizată, printr-o metodă extrem de rar utilizată atât la nivel național, cât și la nivel mondial, de o echipă formată din medicul primar în chirurgie cardiovasculară dr. Sorin Baloș și medicul specialist în chirurgie vasculară dr. Györbíró László. Aceasta a presupus alimentarea membrelor inferioare ale unei paciente din județul Harghita, în vârstă de 53 de ani, cu sânge transferat din aorta ascendentă.

Ca aproape în fiecare an de la prima ediție, și în 2022 am grupat subiectele nominalizate la Superlativele OCV - CovasnaMedia în 10 categorii. Așadar, sunt în joc 10 premii care vor ajunge la câștigători în urma votului pe care îl vei exprima tu și ceilalți cititori ai noștri la fiecare secțiune în parte.

Categoriile Superlativelor OCV/CovasnaMedia.ro de anul acesta sunt: SUBIECTUL ANULUI, COVĂSNEANUL ANULUI 2022, MENTORUL ANULUI 2022, PERFORMANȚA SPORTIVĂ A ANULUI, DECLARAȚIA ANULUI 2022, GAFA ANULUI - „Din greșeli se învață”, CEA MAI BUNĂ INIȚIATIVĂ PENTRU EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE, EVENIMENTUL ANULUI, CEA MAI BUNĂ CAMPANIE A ANULUI 2022 și CEL MAI ACTIV ONG AL ANULUI 2022.

Fiecare categorie va avea un singur câștigător, desemnat în urma votului public, înregistrat până în 31 decembrie, inclusiv, pe platforma https://superlative.covasnamedia.ro/superlative-2022-vot/.

Atenție! O persoană poate vota doar o singură dată. Dacă dorești să contribui la succesul celui pe care îl vrei câștigător la o categorie anume va trebui să distribui pagina sau știrea aceasta la cât mai multe persoane.

Superlativele OCV/CovasnaMedia.ro este campania prin care facem bilanțul, alături de cititorii noștri. Pe parcursul anului care tocmai se apropie de final, sute de știri, reportaje și interviuri și-au găsit locul în paginile ziarului Observatorul de Covasna și pe site-ul CovasnaMedia.ro și acum vrem să îi premiem, alături de tine, pe cei care au intrat în atenția noastră, a tuturor.

Intră pe https://superlative.covasnamedia.ro/superlative-2022-vot/!

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.