Când va avea loc Târgul Produselor Tradiționale în orașul Covasna
Primăria și Casa Orășenească de Cultură Covasna vor organiza, la finalul acestei săptămâni, duminică, pe 2 aprilie, de la ora 9:00, Târgul Produselor Tradiționale. Meșteșugarii și producătorii locali interesați se pot încă înscrie în cadrul programului.
„În data de 2 aprilie 2023, duminică, de la ora 9:00, Primăria Orașului Covasna în parteneriat cu Casa Orășenească de Cultură Covasna va organiza Târgul Produselor Tradiționale în centrul orașului Covasna (Promenada din Orașul Covasna).
Meșteșugarii și producătorii locali și tradiționali se pot înscrie la responsabilul de program, d-nul Opra-Debreczi Zsombor la nr. de telefon 0757-075829”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției noastre de către organizatori.
Și la Sfântu Gheorghe va avea loc, sâmbătă și duminică, un târg al producătorilor și meșteșugarilor locali, în piața Libertății.
Sursa foto: Organizatori