ACTUALITATE Acum 16 ore, 28 minute

Cadou de 1.000 de lei pentru nou-născuții din Zăbala

de Ștefania Găvăneci | 262 vizualizări

Consiliul Local Zăbala a adoptat joi, 20 martie, o hotărâre prin care s-a aprobat acordarea unui trusou pentru copiii nou-născuți din comună. Acesta constă într-un cadou valoric de 1.000 de lei, oferit ca sprijin familiilor care întâmpină un nou membru.

Anunțăm locuitorii Comunei Zăbala, că la ședința consiliului local din data de 20 martie 2025, s-a aprobat acordarea unui trusou pentru nou- născuții din comună constând într-un cadou valoric de 1000 lei. 

Programul a fost inițiat de Organizația de Femei a UDMR Covasna”, se arată în anunț

Condițiile specifice de acordare sunt incluse în anunțul primăriei, redactat în limba maghiară.

  • Cel puțin unul dintre părinți trebuie să fie domiciliat în Comuna Zăbala în ultimul an înainte de nașterea copilului;

  • ⁠Ajutorul poate fi solicitat doar pentru copiii născuți în România;

  • Solicitantul nu trebuie să aibă restanțe la bugetul local;

  • Cererea de sprijin trebuie depusă în termen de maximum 90 de zile de la data nașterii copilului;

  • ⁠Nou-născutul nu trebuie să fi beneficiat de un sprijin similar din partea altei unități administrativ-teritoriale.

Pentru a beneficia de acest ajutor, părinții interesați trebuie să se adreseze Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Zăbala. 

Astfel de inițiative există și în alte localități din județ, printre care Micfalău, Ghidfalău și Covasna. În Micfalău, valoarea trusoului este de 2.000 de lei, după ce în anul 2023 s-a decis dublarea sumei. 

Sursa foto: Facebook / Primăria Comunei Zăbala

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.